100 de copii au fost premiaţi la Oradea

Data: 23 Mai 2012

În sala festivă a Palatului Copiilor şi Elevilor din Oradea a avut loc, marţI, 22 mai, premierea copiilor şi elevilor care au participat cu lucrări în cadrul expoziţiei - concurs "Patimile şi Învierea Domnului", ediţia a VII-a, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Episcopia Oradiei şi Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea. Expoziţia a fost organizată pe secţiunile: desene, felicitări, broderii, ouă încondeiate şi icoane, şi pe cicluri de vârstă ale copiilor, respectiv învăţământ preprimar, primar, gimnazial şi liceal. O secţiune aparte a fost dedicată elevilor din învăţământul special. Au participat copii şi elevi din peste 30 de şcoli şi licee din judeţ. Lucrările au fost expuse în sala festivă a Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea, în perioada 7 aprilie - 22 mai. Juriul, constituit din inspectori şcolari, cadre didactice şi reprezentanţi ai Episcopiei Oradiei, a acordat peste 100 de premii şi menţiuni. Toţi premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi materiale cu conţinut biblic. (Pr. prof. Radu Rus)