100 de corişti reuniţi la Deva în Anul Centenar

Data: 10 Mai 2018

La iniţiativa Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva şi a Corului „Anastasis”, formaţie ce activează în cadrul parohiei, la Deva a fost invitat Corul „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, pentru a oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârșită în noua Catedrală, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Întâmpinarea Domnului”, în interpretare comună cu formaţia deveană. Acordurile Sfintei Liturghii scrisă de compozitorul Gheorghe Cucu au răsunat în interpretarea a 100 de corişti, în spiritul sărbătoririi Anului Centenar al Marii Uniri de la 1918. Finalul Sfintei Liturghii a fost marcat de interpretarea, în formula reunită a celor două coruri, a părţii a II-a din Rapsodia Română de George Enescu, pe tema „Binecuvântează Doamne România”. (Paul Kladni)