100 de zile de activitate, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“
Ieri, 6 februarie 2017, Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ a sărbătorit 100 de zile de activitate cu preşcolarii, de la începutul anului şcolar.
Cu acest prilej, cele opt grupe de preşcolari ai grădiniţei au contribuit la activităţile desfăşurare cu diferite materiale aduse de către părinţi, fiecare copil având câte 100 de materiale, respectiv beţişoare, floricele, materiale din natură etc., diverse materiale mărunte ce vor fi folosite în activităţile de peste an. Preşcolarii au realizat lucrări specifice acestei zile deosebite cu care au desfăşurat o mică paradă în holul grădiniţei, au dansat şi au cântat.
Acest eveniment se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv, spre bucuria şi entuziasmul copiilor. (Prof. Marina Roxana Creţu, responsabilul Comisiei de promovare a imaginii)