112, apelabil din toate statele UE

Data: 08 Iulie 2009

Pentru a avea un concediu cât mai relaxat şi lipsit de evenimente neprevăzute, este necesar să cunoaşteţi o serie de amănunte importante. De exemplu, să aveţi la purtător buletinul şi paşaportul, întrucât în aeroporturi încă trebuie să prezentaţi unul dintre aceste documente. De asemenea, este necesar să vă legitimaţi ori de câte ori sunteţi supus unui control de identitate sau pentru a rezerva o cameră de hotel. Comisia Europeană recomandă ca în deplasările în străinătate să dispuneţi de un paşaport pentru animalele de companie care vă însoţesc. Trebuie să vă cunoaşteţi şi drepturile în calitate de pasageri, iar în cazul unor zboruri anulate sau întârziate, legături pierdute sau bagaje deteriorate, puteţi cere despăgubiri. Mai mult, preţurile biletelor de avion se pot compara, iar acestea reflectă toate taxele. Turiştii pot suna cu uşurinţă acasă datorită noilor costuri în regim roaming, mult mai accesibile. De asemenea, deosbit de important este reţinerea numărului de urgenţă 112, număr unic european apelabil gratuit de oriunde vă aflaţi în UE, de pe telefonul fix sau mobil.