135 de ani de la proclamarea Regatului României
Sâmbătă, 26 martie, Casa Regală organizează la Castelul Peleş o serie de evenimente dedicate împlinirii a 135 de ani de la proclamarea Regatului României şi aniversarea zilei de naştere a principesei Margareta, custodele coroanei. Custodele coroanei va decora în numele regelui Mihai I mai multe personalităţi, instituţii şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regale, din ţara noastră şi din Germania, Franţa şi Marea Britanie. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi învestit cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, iar Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, va primi decoraţia regală „Nihil Sine Deo”. Aceeaşi decoraţie va fi conferită şi scriitorului Mircea Cărtărescu şi lui Vasile Moldoveanu şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la fondare. Printre personalităţile decorate se mai numără ministrul educaţiei naţionale, Adrian Curaj, care va primi „Medalia custodele coroanei”. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Casei Regale, în aceeaşi zi, în Salonul Florentin al Castelului Regal Peleş, principele Radu va înmâna „Galei Anuale Oamenii Timpului” certificatul de Înalt patronaj al custodelui coroanei române. Seara se va încheia cu un concert aniversar în Sala de Muzică, susţinut, de la ora 17:00, de Camerata Regală, solista concertului fiind mezzosoprana Alexandra Hordoan.