14 ani de misiune în mijlocul românilor de pretutindeni
În urmă cu 14 ani, Preafericitul Părinte Daniel era întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În cuvântul rostit în Catedrala Patriarhală la 30 septembrie 2007, Preafericirea Sa a vorbit despre comuniunea frăţească în Biserică şi despre misiunea spirituală în societate, făcând referire la una dintre priorităţile asumate: „Credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv”. Dimensiunea aceasta a pastoraţiei orientate către diasporă are drept fundament experienţa personală a unui teolog care a dat mărturie despre spiritualitatea românească printre străini în timpul studiilor şi al carierei didactice la nivel internaţional, iar ca ierarh a aşezat numele Bisericii Ortodoxe Române la loc de cinste în cadrul slujirilor interortodoxe sau al întâlnirilor de dialog teologic. Încă de la început, Părintele Patriarh Daniel a stăruit pentru dezvoltarea şi intensificarea misiunii comunităţilor ortodoxe româneşti din diasporă prin înfiinţarea de noi eparhii, extinderea numărului de parohii şi dobândirea de lăcaşuri de cult. Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României, rod al iniţiativei Preafericirii Sale, se înscrie în aceeaşi grijă pentru conaţionalii noştri de pretutindeni. În cei de două ori câte şapte ani, Patriarhul României a efectuat mai multe vizite în străinătate. Indiferent de motivele deplasărilor, itinerarul a inclus şi comunităţile româneşti din apropiere, în cadrul cărora românii stabiliţi vremelnic sau definitiv departe de ţară şi-au putut cunoaşte arhipăstorul. Fotografiile din arhiva ziarului ne sunt mărturie.
În mai 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat o vizită irenică la Patriarhia Ecumenică în calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Programul a inclus şi o participare la slujba Vecerniei oficiată în 27 mai 2009 la Biserica „Sfânta Paraschevi”, a comunităţii româneşti din Istanbul. La final, în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit noua bibliotecă a parohiei.
Împreună cu mai mulţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit sâmbătă, 13 iunie 2009, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion”, a Parohiei Ortodoxe Române din Salzburg, Austria.
Duminică, 14 iunie 2009, Preafericirea Sa a sfinţit noua Biserică românească „Învierea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Viena, după care a slujit Sfânta Liturghie în sobor, în mijlocul unei mulţimi de credincioşi din întreaga Austrie.
Înainte de a participa la cea de-a 13-a Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene de la Lyon (15-21 iulie 2009), Patriarhul României a vizitat mai multe comunităţi româneşti din Franţa. Astfel, în 9 iulie a fost întâmpinat în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”. Sâmbătă, 11 iulie, împreună cu un sobor de 15 ierarhi români şi străini, a sfinţit biserica din lemn cu hramurile „Soborul Maicii Domnului”, „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie” din incinta Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale de la Limours. A doua zi, Catedrala Mitropolitană din Paris s-a îmbrăcat în veşmânt de har cu prilejul resfinţirii Altarului de către un sobor impresionant de ierarhi condus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezenţa autorităţilor române şi a numeroşi credincioşi din diasporă. Miercuri, 15 iulie, la Catedrala greacă din Lyon, s-a întâlnit cu românii din această localitate.
În perioada 16-21 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel a efectuat prima vizită canonică a unui Patriarh al României în Regatul Spaniei. În 16 aprilie, delegaţia românească s-a aflat în mijlocul credincioşilor români ai Bisericii „Preasfânta Fecioară Maria” din Madrid. În continuare, Preafericirea Sa a vizitat bisericile parohiilor româneşti „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares, „Sfântul Ierarh Nectarie” din Coslada şi „Sfântul Apostol Andrei” din Arganda del Rey. Duminică, 18 aprilie, Patriarhul României a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua Catedrală Episcopală din Madrid. În ultima zi a vizitei, s-a aflat în mijlocul comunităţii ortodoxe româneşti a Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Toledo.
Între 9 şi 13 aprilie 2011, Părintele Patriarh Daniel s-a aflat din nou în Franţa, de această dată onorând invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif şi a preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În prima zi, Preafericirea Sa a sfinţit două troiţe în cimitirul militar românesc din Haguenau şi a săvârşit o slujbă de pomenire pentru eroi. Duminică, 10 aprilie, a sfinţit catapeteasma Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, a Parohiei Ortodoxe Române din Strasbourg, precum şi capela parohială închinată Sfântului Mucenic Ioan Valahul. Seara, soborul de ierarhi a mers la Pulversheim, în apropierea oraşului Mulhouse, pentru a târnosi Biserica „Sfinţii Cosma şi Damian”.
Duminică, 9 octombrie 2011, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de ierarhi români şi străini, a sfințit Biserica-memorial „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Mucenic Valentin”, din Most, Cehia, precum şi o troiţă închinată eroilor români.
La finalul lunii mai a anului 2013, a participat la întâlnirea anuală a liderilor religioşi europeni cu preşedinţii Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European de la Bruxelles, Belgia. În prima zi a vizitei, 29 mai, Patriarhul României a oficiat o slujbă de binecuvântare a noului sediu al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române din capitala europeană.
În perioada 5-10 martie 2014, Preafericirea Sa a efectuat o vizită la Constantinopol (Istanbul, Turcia), pentru a participa la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, la invitaţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Luni, 10 martie, Patriarhul României s-a aflat din nou în mijlocul românilor la Parohia „Sfânta Muceniţă Paraschevi”, ctitorie brâncovenească.
În cadrul vizitei efectuate la Tirana, prilejuită de sfinţirea Catedralei Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei (duminică, 1 iunie 2014), delegaţia românească a participat la o recepţie organizată de ambasadorul României în Albania, Viorel Stănilă, luni, 2 iunie.
În prima lună a anului 2016, Preafericitul Părinte Daniel a participat la Sinaxa Întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale la Chambésy, Geneva, Elveţia. În după-amiaza zilei de duminică, 24 ianuarie, a vizitat Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului”, îmbisericită în paraclisul Centrului Ortodox al Patriarhiei Ecumenice. Joi, 28 ianuarie, s-a întâlnit la Geneva cu clericii Protopopiatului Elveţiei.