Liturghie arhierească la catedrala din Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 11 decembrie 2016, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva“ din municipiul Roman. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a îndemnat pe credincioşi la pregătire duhovnicească în perioada postului pentru primirea Pruncului Iisus în sufletele lor. De asemenea, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică, vorbind despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează tuturor oamenilor de a se pregăti pentru întâlnirea cu El şi despre pretextele pe care de multe ori omul le caută încercând să se sustragă comuniunii cu El. În cuvântul Său, ierarhul a subliniat faptul că Dumnezeu adresează chemarea Sa şi creştinilor de astăzi care se pregătesc prin spovedanie, post şi milostenie.