Slujiri arhiereşti în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
În Duminica a doua din Postul Sfintelor Paşti, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, în bisericile ortodoxe a fost citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu (capitolul al 2-lea, versetele de la 1 la 12), în care este relatată vindecarea slăbănogului din Capernaum. În această duminică, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au oficiat Sfânta Liturghie în catedrale şi biserici, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în Duminica a doua din Postul Mare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că prin pocăință și ascultare omul poate obține iertarea, care vine numai de la Mântuitorul Iisus Hristos. „Din Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum aflăm că iertarea poate fi dăruită nouă numai de Mântuitorul Hristos. Acest mare dar al iertării pe care Mântuitorul l-a pronunțat și față de cel bolnav din Capernaum ni se oferă întotdeauna și nouă când îl cerem”, a spus Preasfinția Sa. În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotonit diacon pe teologul Călin Irinel pe seama Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”, Protopopiatul Sector 6 Capitală. De asemenea, diaconul Marius Adrian Gheorghe a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Pleaşa din Ploiești.
Tot duminică, 12 martie, credincioșii Parohiei Dulbanu, județul Buzău, au primit binecuvântare arhierească. În Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din localitate, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a dat răspunsurile la strană. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a îndemnat pe toți cei prezenți să înfrunte necazurile vieții cu credință și cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, urmând exemplul credinței celor care l-au dus pe slăbănogul din Capernaum la Mântuitorul Iisus Hristos pentru a fi vindecat. Totodată, chiriarhul locului a arătat că Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, este cinstit nu doar pe 14 noiembrie, ci și în a doua duminică a Postului Mare, întrucât a avut un rol foarte important în apărarea dreptei credințe.
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, vechea Catedrală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre Taina iertării păcatelor pe care Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat-o în Biserica întemeiată de El. La final, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a binecuvântat obștea monahală și pe toți credincioșii prezenți.
În Episcopia Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie a săvârşit Sfânta Liturghie în Duminica a doua din Post la Schitul „Sfântul Nicolae” din Municipiul Giurgiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre importanța vieții și a teologiei Sfântului Grigorie Palama.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre credința lucrătoare prin iubire, ca și despre folosul rugăciunii în viața creștinului, îndemnându-i pe cei prezenți la cercetarea sfintei biserici și la mărturisirea păcatelor în scaunul Spovedaniei. În aceeași zi, Preasfinţia Sa i-a cercetat și pe credincioșii din Parohia Horia.