15 ani de la trecerea la cele veşnice a PS Emilian Birdaş
Pe 5 aprilie, s-au împlinit 15 ani de la trecerea la Domnul a preasfinţitului Emilian Birdaş, conform Radio Reîntregirea. Episcopul Emilian Birdaş s-a născut pe 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din judeţul Maramureş, primind la botez numele Ioan. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Rohia în 1935, fiind tuns în monahism sub numele Emilian şi hirotonit ierodiacon şi ieromonah în 1941. La 11 iunie 1973, arhimandritul Emilian Birdaş a fost ales ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul "Răşinăreanul", fiind hirotonit întru arhiereu pe 12 septembrie 1973. În 1975 a fost reînfiinţată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia, PS Emilian fiind ales la 14 decembrie 1975 ca episcop al noii structuri bisericeşti. A fost instalat ca episcop în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la 25 ianuarie 1976, unde a păstorit până în ianuarie 1990. La 12 iulie 1994, PS Emilian a fost ales episcop al reînfiinţatei Eparhii a Caransebeşului. A trecut la cele veşnice la 5 aprilie 1996, în oraşul Caransebeş. (Mihai Mocan)