15 ani de la trecerea prin Galaţi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei
Ieri, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi s-a comemorat evenimentul petrecut acum 15 ani, când s-a aflat aici Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei. Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a slujit împreună cu un impresionant sobor de preoţi şi diaconi Vecernia şi Litia. În catedrală au fost scoase la închinare părticele din moaştele Sfântului Andrei, ale Sfântului Ioan Casian şi ale Sfântului Nectarie, alături de celelalte părticele din trupurile sfinţilor care se află permanent în acest lăcaş de cult.
Seara s-a încheiat cu o scurtă procesiune în jurul Catedralei arhiepiscopale, cu moaştele Sfântului Andrei, ale Sfântului Ioan Casian şi ale Sfântul Nectarie Taumaturgul. Astăzi, sărbătoarea a continuat cu Sfinta Liturghie, săvârşită de ierarhul Dunării de Jos, înconjurat de diaconi şi de părinţii consilieri ai Centrului Eparhial.