15 ani de Radio Trinitas

Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 17 Aprilie 2013

De 15 ani, Radio Trinitas este un radio „ca de la suflet la suflet“. În seara zilei de 17 aprilie 1998, o voce le spunea pentru prima dată celor care aveau radiourile deschise pe frecvenţa 92,7 MHz: „Ascultaţi Radio Trinitas“. Astăzi, Radio Trinitas emite la nivel naţional, având nu mai puţin de 47 de frecvenţe de transmisie radio electrică terestră, o frecvenţă de satelit şi transmisiune online pe internet.

Radio Trinitas este proiectul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Prima licenţă audiovizuală a fost câştigată la concursul organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în data de 9 iulie 1996. A urmat o perioadă de pregătire a spaţiului pentru viitoarea redacţie, a materialului tehnic şi a tinerilor studenţi care au lucrat apoi aici. Emisia a început în seara de 17 aprilie 1998, cu Denia Prohodului Domnului din Vinerea Patimilor. Timp de 15 ani, Radio Trinitas a trecut pe rând de la statutul de radio local la unul regional şi apoi la unul naţional. La împlinirea a 15 ani de existenţă, am vorbit cu câţiva din cei care şi-au legat viaţa şi mântuirea de radioul Patriarhiei Române.

„Am dorit ca Radio Trinitas să fie un prieten“

Pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator al Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române:
„La început a fost problema spaţiului adecvat pentru redacţia Radioului Trinitas. Preafericitul Părinte Daniel dorea ca să fie cât mai aproape de Mitropolie, pentru că era problema transmiterii slujbelor de la Catedrala mitropolitană. Până la urmă s-a ajuns la ideea ca redacţia să fie găzduită de Turnul Goliei. Acesta este un simbol pentru Iaşi, mai ales că de acolo s-a făcut şi prima transmisie radiofonică din Moldova, în 1925. A fost ales acest turn şi pentru că în incinta Mănăstirii Golia se afla şi Institutul Cultural Misionar Trinitas. Deci, aici erau comunitatea monahală şi comunitatea misionarilor prin editură şi tipografie. Şi radioul, numindu-se tot Trinitas, venea şi se alătura misiunii prin cuvântul scris, tipărit.
De Radio Trinitas mă leagă în mod deosebit prima licenţă audiovizuală câştigată la concursul din 9 iulie 1996, apoi cele din anii 2003-2004, când Radio Trinitas s-a extins pe regiune, şi cele două licenţe de la Bucureşti şi Coşeviţa. Printre atuurile noastre în câştigarea celor 47 de frecvenţe au fost în primul rând procentul ridicat al creştinilor ortodocşi din România şi nevoia de a avea un radio pentru Biserica majoritară. Apoi au fost şi cele legate de grila de programe. De fiecare dată am susţinut la CNA că noi nu suntem un radio strict religios, tematica emisiunilor fiind deschisă către evenimentele din societate, şi din acest motiv noi exercităm nu doar un serviciu strict religios, confesional. Aşadar, suntem un post de radio generalist, care doreşte să se implice şi în comunicarea din societate cu tonul paşnic, optimist. Am mai susţinut că pe lângă valorile credinţei creştine aducem în prim-plan şi cultura românească. Radio Trinitas şi-a dorit de la început să fie nu doar un radio de nişă, strict religios, care să transmită numai slujbe, ci un radio care să fie în primul rând pentru sufletul ascultătorilor, dar în acelaşi timp să fie şi un prieten care aduce informaţia utilă, pentru fiecare zi.“

„Cele mai frumoase cuvinte pe care le-am rostit vreodată“

Mirela Scarlatache Danciu, prima voce apărută pe post la Radio Trinitas:
„Îmi amintesc de debutul meu la Radio Trinitas aproape cu aceleaşi emoţii pe care le-am trăit în urmă cu 15 ani, când rosteam primul gingle: «Ascultaţi Radio Trinitas pe frecvenţa de 92,7 MHz». Din acel moment, munca mea la Radio Trinitas a presupus doar intervenţii în direct, aşa că stările emoţionale de la început s-au regăsit şi peste ani, de fiecare dată când în studioul de emisie se aprindea beculeţul roşu care anunţa că „suntem în direct“.
Încă de când era doar o «idee», Radio Trinitas a însemnat pentru mine mai mult decât un post de radio, a reprezentat un loc în care m-am regăsit, în care am petrecut multe momente frumoase, unde am cunoscut oameni «frumoşi» şi unde am învăţat că pentru a obţine roade muncind în folosul semenilor este nevoie de responsabilitate, entuziasm şi multă implicare. În ziua de 17 aprilie 1998 am spus doar câteva cuvinte la Radio Trinitas, dar acestea s-au dovedit, ulterior, cele mai frumoase pe care le-am rostit vreodată. La mulţi ani, Radio Trinitas!“

„Nu ştiam ce înseamnă un post de radio“

Arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia:
„Eu aveam ceva experienţă tehnică de dinainte de a veni la mănăstire, chiar şi în electronică, şi în tehnică, dar nu ştiam nimic, nu aveam deloc experienţă, nu ştiam ce înseamnă un post de radio, de ce aparatură avem nevoie, era pentru noi o necunoscută. Împreună cu domnul Laurenţiu Şoitu am mers la mai multe posturi de radio din Moldova şi am văzut ce înseamnă un post de radio performant. Atunci am intrat în legătură cu domnul Mircea Bogdan, director tehnic la TVR Iaşi, care a venit cu partea tehnică necesară unui post de radio. Ne-a sprijinit chiar şi cu oameni care veneau în afara programului.
În ziua de 17 aprilie, la prima emisie, eram împreună cu părintele Varsanufie Jebura, iconomul mănăstirii, în studioul de emisie, foarte emoţionaţi. Pentru mine era o grijă permanentă să văd cum funcţionează, ca nu cumva să începem cu un eşec. Am rămas la radio până noaptea târziu. Era o bucurie pe faţa tuturor. Lumea care asculta era bucuroasă pentru că apăruse altceva pe piaţă decât posturile de radio comerciale. Am vrut să informăm corect, să-i formăm sufleteşte pe cei care ascultă Radio Trinitas, pe cei care nu puteau veni la biserică la Sfânta Liturghie. Ţin minte că am primit o scrisoare de la o fată paralizată din Basarabia, care ne felicita şi ne mulţumea pentru tot ceea ce făceam prin Radio Trinitas. Astăzi sunt bucuros că din sămânţa pe care noi am zidit-o atunci a crescut un stejar.“
 
 

„Este un radio naţional receptat în mediul online şi în diaspora“

Ciprian Olinici, consilier patriarhal, director Radio Trinitas:
„La 15 ani de emisie Radio Trinitas nu este altceva decât continuatorul acelei date de 17 aprilie 1998, când pentru prima dată în spectrul audiovizual românesc se putea asculta şi altceva, exista alternativă. Astăzi, la 15 ani, radioul, deşi a pornit cu o frecvenţă, are 47 de frecvenţe de transmisie radio electrică terestră, o frecvenţă de satelit şi desigur transmisiunea pe internet. Este un radio naţional ce poate fi receptat în mediul online şi în diaspora de către români aflaţi în diferite colţuri ale lumii. Înseamnă patru studiouri: pe lângă studioul central de la Bucureşti, avem studioul istoric de la Iaşi, care a început în 1998, un studio la Craiova, din 2008, şi studioul de la Sibiu, deschis în 2009. Din 30 noiembrie 2012, Radio Trinitas are relaţii de colaborare cu radiourile eparhiale şi studiourile eparhiale din ţară: Radio Renaşterea de la Cluj, Radio Reîntregirea de la Alba Iulia şi studioul Învierea de la Timişoara.
În aceşti 15 ani, dezvoltarea radioului s-a făcut pe mai multe planuri, dar cel mai important cred că este cel editorial, de programe, pentru că, dintre toate radiourile confesionale din ţară, Radio Trinitas este singurul care abordează legătura dintre viaţa socială şi viaţa Bisericii. Priveşte omul nu numai în drumul lui către veşnicie, către viaţa veşnică, ci şi ca un om al societăţii care are nevoie de informaţii ce îi privesc în viaţa de zi cu zi. Pe de altă parte, Radio Trinitas are între obiectivele sale şi promovarea culturii şi educaţiei, într-o vreme în care se vorbeşte despre mass-media ca un factor de informare, şi nu de educare. Radioul Trinitas se încăpăţânează să afirme, având experienţa de 15 ani, că prin media se poate face cultură, se poate face educaţie. Avem o deschidere foarte puternică către cultura europeană, către valorile culturii europene, şi încercăm să punem în dialog valorile noastre tradiţionale cu elemente ale culturii europene. Din anul 2001, Radioul Trinitas este membru al Conferinţei Europene a Radiourilor Creştine, organizând în 2006 această conferinţă la Iaşi. Aici avem şansa de a discuta cu radiouri confesionale din diferite ţări europene despre misiunea prin radio“.
 
 

„Entuziasmul a fost o complementaritate la lipsa de experienţă“

Pr. prof. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi: 
„Mi-am asumat funcţia de director al Radio Trinitas în perioada 1998-2000, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca pe o ascultare. Atunci am justificat acceptarea până la formarea unui director care să fie specializat în domeniul mass-media. A fost un moment de început în care entuziasmul a fost oarecum o complementaritate la lipsa noastră de experienţă în zona aceasta. Toţi care au lucrat în această perioadă în Radio Trinitas au fost tineri, majoritatea studenţi, plini de entuziasm, adică plini de har şi de binecuvântare. Acest lucru a condus la realizarea unor emisiuni de calitate, şi la doi ani, când am făcut o evaluare, un sondaj despre modul în care se recepta Radio Trinitas în zona de emisie, am constatat că oamenii sunt mulţumiţi de Radio Trinitas. Deja după doi ani era un izvor de hrană duhovnicească, dar şi culturală în acelaşi timp. Majoritatea membrilor care fac parte astăzi din echipa Radio Trinitas au lucrat şi în acea echipă de început, a fost nucleul din care s-a extins apoi Radio Trinitas în toată ţara.
În acea perioadă s-a format o grilă de programe. Sigur că printre persoanele care s-au implicat foarte mult au fost domnul profesor Laurenţiu Şoitu, de la universitatea noastră, şi de asemenea domnul Vasile Filip, care a fost redactor-şef la Radio Iaşi. Ei ne-au consiliat echipa din punct de vedere ştiinţific şi tehnic. Apoi grila de programe a fost realizată împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la propunerea mea, ţinând cont de grupul-ţintă, de ritmul unei zile de activitate pentru cei care ne ascultau atunci şi de priorităţile misionare şi culturale ale Bisericii noastre din acel context. Constatăm că acea sămânţă care a căzut în pământul bun al inimilor ascultătorilor şi realizatorilor de emisiuni, astăzi, a făcut ca Radio Trinitas să devină un mijloc de misiune şi de edificare duhovnicească în întreaga Patriarhie Română.“
 

„A fost o adevărată şcoală“

Prof. univ. Laurenţiu Şoitu, fost director CNA Iaşi:
„Imediat după seara de 17 aprilie, când s-au transmis primele emisiuni, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel crea atmosfera unui moment cu totul deosebit, semnalând o coincidenţă: la 17 aprilie, pe Câmpia Direptăţii fusese înscăunat şi Ştefan cel Mare şi Sfânt ca domn al Moldovei. Cam aceasta era atmosfera ce domina întreaga curte şi tot spaţiul Mitropoliei şi al Mănăstirii Golia. De fapt, era firesc să se întâmple aşa pentru că era cel dintâi radio ortodox român. Era un vis pe care cu puţini ani în urmă nici nu puteai să ţi-l imaginezi. Era bucuria comună a ctitorilor şi a întâistătătorului de atunci al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Era şi bucuria celor de la CNA, cei care au agreat ideea creării unui asemenea radio, era bucuria coordonatorilor radioului, a tuturor care lucrau acolo, dar şi a mai vechilor gazetari din Iaşi care veneau să fie prezenţi nu doar pentru a aplauda momentul, ci şi pentru a marca acest moment cu propria lor contribuţie.
E de reţinut că înainte de prima emisiune, timp de un an de la dobândirea licenţei, a fost o adevărată şcoală creată în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Iaşi, şcoală în care veneau atât studenţi, cât şi elevi. Veneau studenţi de la universităţile de stat, fireşte, dar şi de la universităţile particulare. Atunci, în primul an de pregătire a studenţilor pentru a-şi dovedi în egală măsură competenţele, s-au construit teze de licenţă cu grila Radioului Trinitas. Recunosc că eu însumi nu puteam să-mi imaginez că voi cere unor studenţi să facă o asemenea teză de licenţă. Şi atmosfera aceasta era în egală măsură datorată celor care au pus suflet, dar şi celor care abia aşteptau ca primele emisiuni să se petreacă în undele şi pe frecvenţa dobândită de Radio Trinitas.
Sunt 15 ani în care fiecare dintre noi a regăsit viaţa comunităţilor trăită împreună cu cei din toată ţara, cu fiecare enoriaş, cu fiecare preot, cu fiecare pelerin, cu fiecare teolog.“
 

„A început ca un vis frumos“

Pr. Ciprian Apetrei, consilier patriarhal, director al Agenţiei de ştiri Basilica: 
„Radio Trinitas a început în 1998 cu un număr de peste 70 de colaboratori, după ce, cu un an înainte, s-au desfăşurat cursuri de pregătire la care am participat alături de colegul de atunci şi de astăzi pr. Nicolae Dima. A început ca un vis frumos. La început nu m-am gândit că voi rămâne prea mult în Radio Trinitas, dar în timp m-am ataşat de acest proiect al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o şcoală a vieţii în care mulţi dintre noi ne-am dăruit pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu din amvonul Bisericii în casele oamenilor prin undele herţiene. Sunt 15 ani de urcuş, 15 ani clădiţi cu multă jertfă, 15 ani în care proiectul de suflet al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de atunci, al Patriarhului României de astăzi, s-a dovedit a fi un succes şi a arătat încă o dată viziunea de viitor în ceea ce priveşte viaţa Bisericii pe care a avut-o Preafericirea Sa când a înfiinţat primul post de radio ortodox din România.
Radio Trinitas, astăzi, la 15 ani, este o instituţie solidă, aşa îmi place mie să cred, este un post de radio iubit, cu sute de mii de ascultători, din ţară şi din străinătate. Şi în peisajul acesta al undelor herţiene din România este un licăr de lumină, care la început a strălucit ca o lumânare şi apoi s-a făcut o lumină a luminilor din noaptea de Paşti. Şi acest lucru ajută ca lumina să crească şi în sufletele celor care ascultă.
Am avut sarcina de a coordona activitatea postului de radio Trinitas, pe care am dus-o pe cât am putut la îndeplinire. Fără binecuvântarea Preafericirii Sale nu se puteau face lucrurile acestea, cel care a avut grijă şi care a investit în noi, tinerii, oameni care aveam 20 şi ceva de ani atunci şi care am pus suflet pentru lucrarea aceasta. Cu purtarea de grijă a Preafericirii Sale, în această perioadă, s-a realizat extinderea Radioului Trinitas la nivel naţional. A fost un lucru de mare curaj ca Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de la Iaşi să preia această iniţiativă, să ducă radioul în toată ţara. A fost greu, dificil, cu resursele limitate şi cu foarte mari eforturi.“
 

„Radio Trinitas era atunci un act de curaj la nivel bisericesc“

Pr. Nicolae Dima, consilier patriarhal, director al Televiziunii Trinitas: 
„Prima transmisie a Radioului Trinitas din 17 aprilie 1998 am trăit-o cu emoţie. A fost un efort colectiv, de foarte mare amploare, nu se mai făcuse aşa ceva, nu ştiam cum va ieşi. Eu eram la Catedrala mitropolitană, am auzit anunţul crainicului în cască, am preluat transmisia, cu salutul de rigoare şi apoi am rostit introducerea la slujba Deniei Prohodului Domnului. N-ai timp în astfel de momente să te concentrezi pe trăirile proprii, eşti forţat să faci ceea ce trebuie făcut şi fiecare şi-a făcut treaba.
Mă bucur că am asistat şi am participat la maturizarea radioului. Entuziasmul de început este un lucru extraordinar. Faptul că te mobilizezi, te laşi cuprins de o idee şi te entuziasmezi de ceea ce este perspectiva unei instituţii, mai ales o instituţie de comunicare în masă cum este radioul, este un ingredient absolut unic şi necesar. După asta vine însă momentul în care îţi dai seama că entuziasmul nu este suficient, nu poţi să faci lucruri de calitate dacă nu eşti bine instruit, dacă nu ai minime elemente de teoria comunicării, dacă nu ştii să-ţi faci bine meseria de jurnalist. Mi-am dat seama că jurnalismul religios este altceva decât jurnalismul laic.
Radio Trinitas era atunci un act de curaj la nivel bisericesc, era o iniţiativă unică în peisajul Ortodoxiei româneşti. Astăzi este o necesitate. Fără Radio Trinitas nu se poate. Am auzit de atâtea ori oameni vorbind despre faptul că în drum spre serviciu ascultă începutul Sfintei Liturghii, de exemplu. Sau muzica pe care o difuzează Radio Trinitas, mai ales muzica clasică, îi ajută foarte mult. Faptul că mesajele sunt filtrate şi sunt puse în undă, în general mesajele pozitive, mesajele ziditoare, este un lucru care în peisajul radiofonic de astăzi este rarisim. Şi să ştii că ai o frecvenţă pe care o poţi asculta fără să te streseze, fără să te apese, fără să-ţi crească pulsul este un dar de la Dumnezeu. De asta am spus că Radio Trinitas acum este o necesitate. S-a depăşit nivelul de curaj.“