15 filme marca Alexandru Solomon, la MNAC
Un număr de 15 filme semnate de regizorul Alexandru Solomon rulează la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) în perioada 13 octombrie - 20 noiembrie. Cele 15 filme rulează la MNAC în patru serii - experimentală, politică, socială şi portret. O parte din ele sunt însoţite de fragmente din arhiva şi documentaţia personală, informează un comunicat. "Îmi plac poveştile tulburi, unde nu prea ştii cine e bun şi cine e rău. Sau unde cei buni fac nişte răutăţi cât casa şi cei răi pot trage concluziile. Îmi plac poveştile în care nu prea ştii care e adevărul (...). În rest, trebuie să ne îndoim de toate cele (...) Un bun documentar stârneşte discuţii, dileme, certuri, nu te adoarme cu certitudini", spune Alexandru Solomon în comunicatul citat.