15 tineri din ATOR, instruiţi gratuit la Costineşti
Prin mijlocirea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret din Iaşi, 15 tineri din judeţele Iaşi şi Botoşani, membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), au beneficiat de două cursuri de instruire: "Comunicare" şi "Animaţie socio-educativă". Evenimentul a avut loc la Hotel Forum din staţiunea Costineşti, în perioada 13-19 august. Tinerii selectaţi s-au evidenţiat în activităţile organizate în parohiile din care fac parte şi în cadrul ATOR. Prin trainingurile la care au participat ei au primit suportul teoretic necesar unor lideri de grup şi au dobândit abilităţile necesare organizării activităţilor pentru tineri. În urma participării la aceste cursuri, tinerii vor primi diplome recunoscute de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA).
Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului "Rural Tin", implementat de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. În cadrul acestui proiect, tinerii au beneficiat gratuit de instruire, cazare, masă şi transport. (G.M.)