159 de ani de la Mica Unire, la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Un articol de: Maria Doncean - 25 Ianuarie 2018

Preșcolarii din cele opt grupe și școlarii de la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au sărbătorit Ziua Micii Uniri în avans anul acesta, prin cântece patriotice, poezii și, desigur, Hora Unirii.

Purtând un mare respect pentru înaintașii nostri, cărora le datorăm unitatea din țara noastră, preșcolarii și elevii de la Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, îmbrăcați în strai de sărbătoare, au marcat ieri 159 de ani de la Unirea Principatelor prin cântece, precum: Frați români, Drag mi‑e jocul românesc, Limba românească, Românașul, Sunt român sau poezii ca Românașul și Româncuța, ce au au răsunat în inimile celor prezenți.

Unitatea noastră școlară urmărește formarea conștiinței și conduitei patriotice, urmând drumul formării comportamentelor morale încă de la vârste fragede. Desfășurând astfel de activități, copiilor li se formează sentimente de dragoste față de locul natal și de oamenii săi, față de bogățiile și frumusețile țării, admirația față de vitejia și dârzenia poporului, față de istoria sa, față de înțelepciunea și talentul poporului nostru, respect pentru valorile materiale și spirituale create de popor, identificarea cu soarta patriei și a poporului.

Cu toții am înțeles că „unde‑i unul, nu‑i putere, unde‑s mulți puterea crește și dușmanul nu sporește”!