159 de ani de la Unirea Principatelor Române
La Timișoara, Arad și Lugoj, ca în toate orașele țării, au fost organizate, cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, numeroase manifestări religioase și militare, ce au marcat acest eveniment important din istoria statului național unitar român.
Cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Timişoara, au fost organizate numeroase manifestări militare și religioase, la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, ai Garnizoanei Timișoara, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război „Eftimie Murgu” - filiala Timiș, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Colonel Ion Enescu”, organizaţii politice, apolitice, elevi și studenți.
Manifestările au fost deschise de o serie de ceremonii religioase și militare, în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, unde oficialităţile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859 şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. După intonarea Imnului național al României în acordurile fanfarei militare a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, a avut loc ceremonia religioasă, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În continuare, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie, oficialităţile judeţene, locale şi reprezentanţii altor instituţii şi asociaţii din oraş au depus coroane și jerbe de flori. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Detașamentului de onoare, constituit din militarii Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, ai Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod”, ISU Banat și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită și la Lugoj, printr-un simpozion organizat, la Cercul Militar, de Batalionul 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”. Au fost susținute comunicări de către: col. Ion Teca -„Contextul intern și internațional premergător Unirii Principatelor”, prof. Ibolya Șipoș - „Reformele lui Alexandru Ioan Cuza”, și pr. Emanuel Gafița - „Biserica - Rolul și importanța ei în cadrul procesului de unire a Principatelor Române”. „La simpozion au luat parte elevi, cadre militare active, în rezervă și retragere, precum și personalități importante din urbea lugojeană. Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, interpretată de instrumentistul Bogdan Zbăgan, în cadrul căreia toţi cei prezenţi au dat mână cu mână, în semn de unire și apropiere a tuturor românilor”, a spus preotul militar al Garnizoanei Lugoj, Emanuel Gafița.
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Arad
Ziua Unirii Principatelor a fost sărbătorită şi de arădeni. Miercuri, 24 ianuarie, încă de la orele dimineţii, sute de arădeni s-au adunat pe platoul din faţa Palatului Administrativ pentru a participa la evenimente.
La aceste manifestări comemorative, împreună cu oficialităţile locale şi centrale, reprezentanţi ai Armatei, ai instituţiilor arădene locale şi numeroşi cetăţeni, a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. După intonarea Imnului de stat, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat slujba de Te Deum şi a rostit o alocuţiune în care a subliniat importanţa acestei zile naţionale pentru istoria şi viaţa poporului nostru român.
De asemenea, a vorbit despre importanța Anului Centenar pentru Marea Unire prin omagierea personalităților arădene, în frunte cu ierarhul de atunci, care au contribuit la înfăptuirea acestui mare eveniment din istoria neamului nostru.
Florentina Horgea, prefectul județului, a dat citire mesajului ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, iar despre semnificația zilei de 24 ianuarie a vorbit muzeograful Bogdan Ivașcu.
La finalul ceremonialului, cei prezenți s-au prins în celebra Horă a Unirii, urmată de defilarea Gărzii Comune, formată din detașamentele Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad. Seara, chiriarhul a participat la concertul extraordinar organizat pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Evenimentul a adus pe scenă orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat, dirijată de Dorin Frandeș, și Ansamblul „Rapsozii Zărandului”, condus de Petrică Pașca. Invitata orchestrei simfonice a fost naista Claudia Diaconu Iordache. În 24 ianuarie 1859, sub conducerea liderului unionist Alexandru Ioan Cuza, a avut loc Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească). Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a unirii vechilor principate, punând, prin reformele sale din toate domeniile, bazele statului român modern.