16 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 30 Iunie 2025

Cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, credincioșii din Eparhia Sloboziei și Călărașilor au sărbătorit și împlinirea a 16 ani de când Prea­sfințitul Părinte Vincențiu a fost întronizat în demnitatea de Episcop al acestei eparhii din Bărăgan. 

Cu ocazia acestui moment festiv, la Catedrala Episcopală din Slobozia, județul Ialomița, a fost oficiată slujba Utreniei, iar în continuare, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbă participând reprezentanți ai autori­tăților centrale, județene și locale. 

În cuvântul de învățătură, Prea­sfințitul Părinte Episcop Vin­cențiu a subliniat lucrarea misionară a celor doi ucenici și apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, precum și rolul credincioșilor, ca mărturisitori ai Sfintei Evanghelii. „Noi creștinii suntem fii ai Împă­răției cerurilor, împlinind cuvântul Evangheliei, împlinind învățătura pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dăruit-o nouă. […] Mântuitorul Iisus ne-a spus nouă: «toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea». Să aveți multă nădejde în rugăciunea pe care o faceți Mântuitorului Hristos, Sfintei Sale Maici și sfinților! Credeți că ceea ce cereți o să și primiți și cu adevărat o să aveți și veți dobândi tot ceea ce vă este de folos sufletelor și trupurilor voastre și tot ce vă este de folos mântuirii voastre”, a precizat Prea­sfinția Sa pentru TRINITAS TV.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit rangul de iconom stavrofor cu distincția „Crucea Sloboziei” părintelui Marius Gabriel Vasile și cel de iconom părintelui inspector Ștefăniță Gabriel Ștefan. 

În continuare, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile primite și, totodată, pentru îndelunga păstorire rodnică a Eparhiei Bărăganului. Acest moment a fost împlinit și de numeroase cuvinte de felicitare din partea autorităților centrale și locale. 

„Preasfințitul Părinte Vincențiu a oferit timp de 16 ani un drum frumos destinat credincioșilor, care observă puterea rugăciunii din ­fiecare biserică din județele Că­lărași şi Ialomița”, a precizat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

 Un alt cuvânt de felicitare i-a aparținut lui Marin Constantin, prefectul județului Ialomița: „Chiar acum 16 ani eram în Catedrala Episcopală când Prea­sfin­țitul Vincenţiu a fost întronizat și consider că pentru județul Ialo­mița, eu fiind ialomițean, este unul din lucrurile bune, deoarece rela­ționarea dintre reprezen­tanții Bisericii și cei ai administrației locale este foarte bună, sprijinin­du-ne reciproc pentru binele jude­țului. Binecuvântarea pe care a oferit-o preoților slujitori din eparhie a fost una bună, oferind darul preo­ției numai oamenilor cu har”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia, dirijată de prof. Emil Mihai, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.