16 sateliţi pentru conectarea Africii la internet
Google s-a alăturat magnatului american John Malone şi grupului britanic HSBC într-un proiect masiv, care are ca scop asigurarea accesului la internet pentru trei miliarde de oameni din zone precum Africa, unde reţelele convenţionale nu sunt viabile comercial, prin lansarea a cel puţin 16 sateliţi.
Google, care deţine poziţia dominantă pe piaţa căutărilor online, acţionarul majoritar al grupului Liberty Global şi cea mai mare bancă britanică vor dezvolta reţelele „O3b“ (Other 3 billion - celelalte trei miliarde), prin care doresc să aducă internetul în jumătatea neconectată din populaţia globului, scrie „Financial Times“. Compania americană, miliardarul John Malone şi HSBC au anunţat, ieri, o comandă de 16 sateliţi de orbită joasă de la grupul aerospaţial francez Thales Alenia Space. Proiectul va costa, în primă fază, 750 de milioane de dolari şi va conecta iniţial la internet toate ţările situate între paralele cinci grade latitudine nordică, respectiv sudică de ecuator. Larry Alder, director de produse la divizia de acces alternativ a Google, a declarat că proiectul ar putea reduce cu 95% costurile internetului în bandă largă pe pieţele vizate. „Iniţiativa se încadrează perfect în misiunea Google de a extinde utilizarea internetului în întreaga lume“, a spus el. Cei trei parteneri au investit deja câte 20 de milioane de dolari în primele stagii ale proiectului, fondurile utilizate până în prezent ridicându-se la 65 de milioane de dolari, sumă care include o mică participaţie din partea companiei de servicii media Allen&Company. Richard Cole, şeful diviziei de capital privat a HSBC, companie care a finanţat deja proiecte de comunicaţii prin linii fixe în anumite pieţe emergente, a declarat că banca va prelua iniţiativa în ceea ce priveşte obţinerea finanţării pentru proiect în următorii doi ani, din care circa 70% va fi obţinută de pe piaţa obligaţiunilor. Directorul general al Liberty Global, Mike Fries, a arătat la rândul său că cei trei parteneri şi-au rezervat dreptul de a contribui cu fonduri suplimentare de 150-180 de milioane de dolari fiecare, însă ar putea atrage şi alţi susţinători. Liberty Global este furnizor internaţional de servicii de televiziune prin cablu, din care face parte şi compania UPC, prezentă şi pe piaţa românească. Greg Wyler, om de afaceri în domeniul tehnologiei şi fondator al O3b Networks, a spus că sateliţii vor fi operaţionali până la finele lui 2010. Spectrul wireless necesar serviciilor a fost deja rezervat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. O3b, cu sediul la Jersey, paradisul fiscal al Insulelor Channel, se va concentra pe atragerea operatorilor de telecomunicaţii, printre care clienţii HSBC din pieţe emergente ale Africii, Asiei, Americii Latine şi Orientului Mijlociu. Compania ar putea furniza, de asemenea, antene satelit pe pieţe mai dezvoltate, precum Mexic, unde serviciile în bandă largă sunt încă foarte scumpe în zonele rurale. Totodată, operaţiunile de cablu ale Liberty Global din Chile şi Australia ar putea deveni clienţi ai noii reţele wireless.