160 de ani de „Îndrumător bisericesc“
Arhiepiscopia Sibiului, prin Editura arhidiecezană "Andreiana", a publicat recent "Îndrumătorul bisericesc" pe anul 2012, ajuns la numărul 160. Pe lângă rânduielile bisericeşti specifice anului în curs, publicaţia aduce în actualitate diferite teme teologice, dezbătute de ierarhi şi teologi de marcă.
Prima ediţie a "Îndrumătorului bisericesc" de după marea sărbătoare a canonizării primului mitropolit al Ardealului dedică pagini întregi fondatorului acestei publicaţii bisericeşti şi culturale, întreg conţinutul publicaţiei fiind presărat cu imagini legate de viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Propovăduitor al crezului şagunian şi al moştenirii spirituale lăsate de Sfântul Mitropolit, "Îndrumătorul bisericesc" se remarcă între publicaţiile bisericeşti din Ardeal printr-un profund caracter misionar. "Poate că cel mai important aspect pe care această publicaţie şaguniană l-a cuprins şi îl degajă odată cu continuarea apariţiei sale constante, de-a lungul timpului, este că oricâte aspecte pragmatice, de uz informativ bisericesc ar cuprinde acesta, firul roşu ce leagă fiecare ediţie, pornind de la Sfântul Ierarh Andrei Şaguna până la noi, este însoţirea proclamării Evangheliei de lucrarea pastorală a Bisericii, în multiple direcţii de acţiune", subliniază Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în cuvântul-înainte. Studii şi evocări Ca la fiecare ediţie, "Îndrumătorul bisericesc" conţine informaţii din viaţa Bisericii, sistematizate în aşa fel, încât să fie accesibile fiecărui credincios. Calendarul creştin ortodox pe 2012, rânduielile tipiconale pentru slujbele religioase de la sărbătorile din acest an, structura administrativă a Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiepiscopiei Sibiului, cronicile bisericeşti în care sunt prezentate activităţile pastorale ale celor doi ierarhi din Arhiepiscopia Sibiului sunt doar câteva dintre rubricile cu caracter practic din actuala ediţie. Tema de reflecţie din acest an, "Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor", aleasă prin hotărâre sinodală, este abordată printr-o serie de studii şi articole teologice de marcă. Dintre acestea amintim: "Misiunea pastorală a preotului faţă de credincioşii bolnavi", scris de IPS Mitropolit Laurenţiu şi "Sfântul Maslu - Taina vindecării noastre", avându-l ca autor pe PS Andrei Făgărăşanul. Viaţa pastorală şi liturgică a Bisericii este reflectată prin studii precum cel al pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, intitulat "Evangheliarul, obiect liturgic uitat? - importanţa sa în propovăduire". Pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu evocă personalitatea arhiereului dr. Ilarion Puşcariu, iar conf. dr. Ciprian-Ioan Streza, prin studiul "Sfântul Andrei Şaguna - ctitor de cultură şi spiritualitate ortodoxă", arată rolul marelui ierarh în dezvoltarea vieţii spirituale şi culturale ardelene din secolul al XIX-lea. Evocările, meditaţiile şi studiile teologice continuă şi în capitolul "Credo", unde PS Visarion, Episcopul Tulcii, prezintă Cartea de rugăciuni a Mitropolitului Nicolae Bălan, prof. dr. Sebastian Dumitru Cârstea ne aminteşte de luptele protopopului Nicolae Pop din Balomir şi ale ieromonahului Nicodim pentru drepturile Bisericii din Transilvania, iar colecţia ""Tatăl nostru" la Părinţii Bisericii", apărută la Editura Parole et Silence din Toulouse, ne este prezentată de drd. Radu Tănase.