20.000 de lei pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani

Data: 02 Aprilie 2020

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a primit o donație de 20.000 de lei din partea Protopopiatului Pașcani și a Catedralei „Pogorârea Duhului Sfânt”- Pașcani.

Mai multe detalii ne-a oferit părintele Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani:

„În aceste timpuri de reală încercare, o inițiativă a părintelui protopop de Pașcani, Pavel Postolachi, a fost transformată în realitate, prin sponsorizarea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani cu suma de 20.000 de lei. Banii au fost obținuți din bugetul protopopiatului și al Catedralei «Pogorârea Duhului Sfânt»-Pașcani. Suma va fi folosită pentru procurarea de echipament medical de protecție și dezinfec­tanți necesari cadrelor medicale din spital. Inițiativele Protoieriei Pașcani în acest sens vor continua, ținând cont de greutățile cu care se confruntă sistemul medical în contextul actualei pandemii de Covid-19”.

Menționăm că orice donaţie primită de la persoane fizice sau juridice este bine-venită și necesară pentru Spitalul Municipal din Pașcani în această perioadă. (Silviu Dascălu)