20 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Patriarhului României
Ieri, 4 martie a.c., Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost felicitat în cadrul Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc cu ocazia împlinirii a 20 ani de la hirotonia întru arhiereu.
Actualul Întâistătător al Bisericii noastre a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul, şi a fost hirotonit arhiereu la 4 martie 1990, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala mitropolitană din Timişoara. IPS Mitropolit Nicolae al Banatului şi mitropolitul Nestor al Olteniei, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, au săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-au hirotonit arhiereu pe cel care, pe atunci consilier patriarhal, avea să devină cel de-al şaselea patriarh al României. Evenimentul a fost înălţător, sute de timişoreni, clerici şi mireni, participând la acest eveniment, conform mărturiei Preasfinţitului Episcop Timotei al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. A fost un moment deosebit, întrucât Preafericirea Sa a fost primul arhiereu hirotonit după evenimentele din decembrie 1989, după cum aminteşte Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Vincenţiu. La acea dată, Părintele Patriarh Daniel era deja o personalitate bisericească notorie, atât în ţară, cât şi peste hotare, parcursul său ulterior în slujba Bisericii Ortodoxe Române confirmând pe deplin aşteptările celor care l-au învestit în demnitatea arhierească, informează Agenţia BASILICA. La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, fiind întronizat la 1 iulie 1990. A desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală şi social-filantropică în perioada 1990-2008, în demnitatea de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcţia de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Întronizarea a avut loc duminică, 30 septembrie 2007, la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Patriarhul Daniel s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul, în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În 1966, începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu“ (1967-1970). Studiază apoi la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974), iar în perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti - Secţia Sistematică, sub îndrumarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae. A studiat apoi doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig“ din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Întâistătătorul Bisericii noastre şi-a continuat activitatea didactică la nivel academic în 1980-1988, ca lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia), şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia, tot în anul 1988 a devenit conferenţiar la Catedra de misiune creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti. În anii 1992 - 2007 Preafericirea Sa a fost profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ - Iaşi, iar în prezent Patriarhul României este profesor de teologie pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. PF Părinte Patriarh Daniel a intrat în viaţa monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ, avându-l naş de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. A fost hirotonit ierodiacon la 14 august 1987 şi ieromonah la 15 august acelaşi an. În 1988 a fost hirotesit protosinghel şi numit consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie contemporană şi dialog ecumenic“.