20 de ani de la înfiinţarea primei clase cu profil teologic de nivel preuniversitar din municipiul Piatra Neamţ

Un articol de: Tudorel Rusu - 24 Mai 2016

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ a serbat zilele trecute împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea primei clase cu profil teologic de nivel preuniversitar din municipiul de la poalele Pietricicăi. Momentul culminant l-a constituit oficierea Sfintei Liturghii de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de soborul de părinţi profesori ai seminarului, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Gara Veche.

Manifestările aniversare au debutat vineri, 20 mai, cu susţinerea de referate, având ca temă principală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în istoria creştinismului“, după care a urmat lansarea pe holurile seminarului a expoziţiei de grafică şi pictură a elevilor seminarişti „Limbajul plastic - Raţiune şi sentiment“. În după-amiaza zilei, a fost oficiată slujba Vecerniei de un sobor de preoţi profesori şi preoţi din Piatra Neamţ la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, cartier Gara Veche. Sâmbătă, 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, au fost oficiate slujba Utreniei, Acatisul şi Sfânta Liturghie, urmate de un mini-concert de cântări religioase.

Momentul culminant al aniversării a fost ieri, 23 mai 2016, când Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de soborul de părinţi profesori ai seminarului şi de părinţi absolvenţi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Răspunsurile la strană au fost date de corul seminarului, dirijat de pr. prof. Bogdan Constantin. La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, mesaj intitulat „Două decenii de activitate didactică şi misionară“.

A urmat apoi cuvântul părintelui director  Dan-Ovidiu Cojan şi al părintelui protopop Valentin Tofan. La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan i-a oferit părintelui director Dan-Ovidiu Cojan distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“, iar conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi conducerii Primăriei Piatra Neamţ distincţii de vrednicie. De asemenea, conducerea Seminarului a oferit distincţii de merit tuturor celor care au contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea şcolii teologice de la Piatra Neamţ.

După slujba arhierească, toţi cei prezenţi au vizitat Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Piatra Neamţ, viitoarea substructură a Liceului Teologic Ortodox.

„Împlinirea a 20 de ani semnifică o vârstă care a depăşit-o pe cea a majoratului şi care se îndreaptă spre o vârstă a maturităţii. A unei maturităţi care s-a reflectat în procesul instructiv-educativ, în pregătirea religios-morală a absolvenţilor şcolii noastre, dar şi în activitatea noastră, a cadrelor didactice. Trebuie să spunem că, pe lângă perioada de acomodare pe care o are fiecare elev, în momentul în care păşeşte într-o nouă instituţie de învăţământ, şi noi, cadrele didactice, parte din cele care suntem titulare ale Seminarului Teologic, ne-am început misiunea noastră ca dascăli în această şcoală. Iată că ajungem ca, după cei 20 de ani de activitate, să ne bucurăm de roadele muncii noastre, aşa după cum pot să invoc exemplul unui pom, care, întâi de toate, trebuie să fie plantat. Şi această plantare simbolică a Seminarului Teologic a avut loc în anul 1996 şi a crescut, de la an la an, încât a ajuns să facă roade. Şi roadele nu sunt altceva decât slujitori ai altarelor noastre străbune ortodoxe. Nu pot să nu menţionez şi un alt aspect al roadelor muncii noastre, legat de faptul că nu toţi absolvenţii seminarului au urmat facultatea de teologie, însă cu toate acestea, astăzi, mărturisesc ei înşişi că le face o deosebită bucurie să spună că pregătirea lor, la nivel liceal, a avut loc în cadrul unei unităţi de învăţământ teologic care şi-a pus amprenta, mai ales, în formarea lor morală şi religioasă. Aceştia se constituie astăzi, nu numai în cetăţeni de onoare ai ţării, dar şi în calitate de fii credincioşi ai Bisericii noastre Ortodoxe strămoşeşti“, ne-a declarat pr. prof. Dan-Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ.

Pe parcursul celor 20 de ani de la înfiinţare, la Seminarul Teologic de la Piatra Neamţ au studiat 16 generaţii de elevi, însumând 397 de absolvenţi. Seminarul a luat fiinţă la iniţiativa şi cu binecuvântarea actualului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.