20 de ediţii ale „Ziarului Lumina“ nu au fost niciodată tipărite

În urmă cu şase ani, la Iaşi, o echipă de jurnalişti entuziaşti se străduia să pună bazele unui cotidian unic ca abordare în media românească - "Ziarul Lumina". Un cotidian care-şi propunea să promoveze alt gen de presă şi să surprindă faţetele unei Românii a valorilor. Astăzi, la şase ani de apariţie, am vrea să credem că măcar puţin din ceea ce ne-am propus atunci am reuşit să ducem la bun sfârşit.

Anul 2004 se apropia de sfârşit, iar în cercurile oamenilor de presă din Iaşi circula zvonul că în numai câteva luni avea să apară un cotidian cu totul deosebit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Nu-mi imaginam că în scurtă vreme urma să fac parte din echipa care va munci să pună pe picioare tocmai ziarul cu pricina. Când, după Crăciunul 2004, directorul cotidianului la care lucrasem până atunci, Florin Zamfirescu, ne-a prezentat proiectul editorial al noii publicaţii şi ne-a cerut să ne angajăm, alături de el, în complicata misiune de a realiza primul cotidian creştin din România, cu toţii, de la redacţie şi până la departamentul contabil şi de distribuţie, am decis să-l urmăm. Două erau motivele care ne determinau să acceptăm aproape automat propunerea: încrederea totală în experienţa fabuloasă a gazetarului Florin Zamfirescu, unul dintre fondatorii presei ieşene de după 1990, şi proiectul editorial pe care îl propunea, cu totul inedit ca abordare (o provocare cu care orice jurnalist aflat la început de drum şi-ar fi dorit să se întâlnească măcar o dată în viaţă). Mi-aduc bine aminte întâlnirea pe care am avut-o, într-o duminică de început de ianuarie 2005, în clădirea din Copou, unde "Ziarul Lumina" a avut primul sediu. Şefu', cum îi spuneam directorului Zamfirescu, ne adunase pe toţi la o discuţie. Am vorbit mult, o după-amiază întreagă. Despre necesitatea unui ziar care să facă presă curat, onest, echilibrat, despre cum ceea ce urma să facem putea fi catalogat drept un cotidian complet, pentru că urma să cuprindă informaţii atât din registrul vieţii religioase, cât şi din domeniile editoriale clasice (actualitate socială, economică, învăţământ, cultură, sănătate, integrare europeană, agricultură), despre ce avea să însemne, în vâltoarea media de atunci, o astfel de publicaţie, despre cum va fi primit ziarul şi despre câte altele pe care acum memoria nu mă ajută să le aştern pe hârtie. Ştiu, însă, că seara, în drum spre casă, mă încerca un ciudat sentiment de exaltare şi un entuziasm pe care atunci nu mi-l explicam decât prin prisma faptului că-mi doream enorm să fac presă, să învăţ cât mai mult din meseria asta şi să scriu, să scriu cât se va fi putut. Era, de fapt, entuziasmul unei echipe întregi, aşa cum aveam să constat pe întreg parcursul lunii ianuarie 2005, cea care a precedat apariţia "Ziarului Lumina". O lună şi mai bine în care s-a lucrat "în orb", aşa cum se întâmplă peste tot în presă înainte de a edita o publicaţie nouă. S-a lucrat cu pasiune, cu seriozitate, riguros, într-un ritm împământenit deja în redacţie. Făceam teren, fiecare pe domeniile pe care eram acreditaţi, ne întorceam în redacţie, scriam, totul intra apoi în "bucătăria" celor de tehnoredactare, iar ediţiile erau scoase pe hârtie A3, doar pentru uzul nostru, pentru a vedea ce mai trebuie corectat, unde mai trebuie lucrat, ce mai trebuie finisat, astfel încât ziarul să capete contur, coerenţă, să se "aşeze" bine pe hârtie. Începusem să fim încurajaţi să producem şi reportaje, interviuri, genuri jurnalistice prea puţin întâlnite pe atunci în presa locală. Mi-aduc aminte că în luna aceea, de lucru "în orb", toţi reporterii am realizat multe dintre reportajele publicate în prima lună de apariţie. N-o să uit orele târzii la care plecam din redacţie, împreună cu Oana Nistor, Oana Rusu, Lucian Apopei, Cristi Dumitriu, Mioara Mihai (Ignat), satisfacţia pe care ne-o dădea fiecare articol încheiat, starea de febrilă aşteptare, până când, în sfârşit, aveam să ieşim cu ediţia tipărită. Între timp, comentariile, în "dulcele" stil românesc, începuseră deja să apară printre jurnalişti. Noi eram cei care "făceam teren degeaba", căci ştirile noastre nu apăreau nicăieri, "presarii" nu dădeau zile multe unui ziar "religios" şi chiar se întrebau cum putea să arate o astfel de publicaţie cotidiană. Şi, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, într-o bună zi am aflat că ziarul la care cu toţii lucram avea să se numească "Toaca". Vestea ne-a dat fiori reci pe şira spinării, imaginându-ne cum ne-am fi putut prezenta, la conferinţele de presă, ca reporteri la ziarul "Toaca" sau cam ce hohote de râs am fi stârnit printre colegii de breaslă. Autorul poantei legate de titlul ziarului fusese Şefu', care, cu ironia ce-l caracteriza, arunca pe piaţă "pilule" menite să creeze o anumită stare de aşteptare în media locală, pentru ca la apariţie surpriza să fie totală. Evident, ziarul nu s-a numit aşa, dar în amintirea acelei diversiuni de care apoi am râs cu poftă, Şefu' a botezat "Toaca" fontul cu care s-a făcut ziarul ani buni… Primul număr a ieşit de la tipar pe 7 februarie 2005, în ziua în care vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist sărbătorea 90 de ani de viaţă. Articolul-deschidere era dedicat acestui moment aniversar. De-atunci, zi de zi, au urmat alte şi alte deschideri de ediţie, mii de pagini realizate cu trudă şi dăruire de un colectiv redacţional care a crezut cu pasiune în munca pe care a făcut-o şi pentru care redacţia ziarului a fost, în toţi aceşti şase ani, o a doua casă. Noi, cei care facem parte din echipa de început a "Luminii", suntem nişte norocoşi. Mai întâi pentru uriaşa şansa de-a fi pus umărul la "naşterea" unui ziar unic în istoria presei româneşti. Apoi, pentru că am reuşit să demonstrăm că se poate face jurnalism în acord cu valorile creştine şi că se poate aduce în faţa paginilor unui singur ziar întreaga familie. "Eram ca nişte astronauţi care făceau mereu teste" Perioada care a precedat tipărirea primului număr al "Ziarului Lumina" şi în care s-a lucrat la realizarea proiectului ce avea să dea naştere primului ziar creştin din România nu poate fi neglijată în istoria celor şase ani de apariţie neîntreruptă care au urmat. S-a lucrat la cotidian ca şi cum a doua zi ediţia urma să fie tipărită. Eram ca nişte astronauţi bine antrenaţi, care făceau mereu teste, ca şi cum ar fi în spaţiu, însă nu zburau niciodată. Îmi amintesc unele aspecte cu totul şi cu totul inedite. De la zi la zi, se schimbau stilurile de paginare, apăreau noi rubrici, alte fonturi, abordări diferite. Istoria acelor ediţii consemnează şi un alt nume dat publicaţiei: "Ziarul Creştin". Până pe 25 ianuarie acest titlu a existat pe headerul ziarului. "Arca lui Noe", "Cum muncim" ori "Secundă şi infinit" sunt doar o parte din rubricile care nu s-au regăsit ulterior în ediţiile tipărite, care aveau până şi un preţ de vânzare (deşi publicaţia nu trecea dincolo de pragul redacţiei): 5.000 de lei exemplarul şi 25.000 de lei abonamentul lunar. Grafica primei pagini prevedea o casetă în colţul din stânga, jos, cu "Calendarul zilei", iar în dreapta, jos, o "Poveste pentru toţi copiii". S-au realizat în total 20 de ediţii integrale ale "Ziarului Lumina", de la 11 ianuarie până la 5 februarie 2005, care nu au fost niciodată tipărite. S-a lucrat la acestea "în orb" (ediţiile treceau prin toate etapele de realizare, adică cele 16 pagini erau redactate, editate, "desenate", corectate, însă nu vedeau lumina tiparului, fiind doar printuri de uz redacţional intern), pentru a se cristaliza, astfel, formula editorială a unui ziar redactat din perspectivă creştină, cu o grafică unitară (ziarul e scris cu un caracter propriu, realizat şi denumit din 2005), asumându-şi de atunci şi până astăzi condiţia jurnalistică specifică unui cotidian quality. (Lucian Apopei)