20 de familii nevoiaşe, ajutate în cadrul activităţii „Dăruieşte din suflet“
Vineri, 24 noiembrie 2017, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, prin intermediul profesoarei de religie Mariana Mujdei, a avut loc activitatea „Dăruieşte din suflet“, organizată cu prilejul „Săptămânii legumelor şi fructelor donate“, în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
Acţiunea a constat în colectarea de legume şi fructe pentru 20 de familii nevoiaşe din cadrul Parohiei „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Iaşi. Au participat la colectarea celor 250 de kilograme de fructe şi legume 30 profesori, 5 clase şi 10 elevi voluntari de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ .
„Profesorii şi elevii voluntari de la Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» din Iaşi au colectat în jur de 250 de kilograme de fructe şi legume în perioada 20-23 noiembrie 2017, pe care le-au donat în data de 24 noiembrie 2017 celor 20 de beneficiari, demonstrând că pot fi solidari cu semenii lor. Scopul acţiunii a fost implicarea elevilor şi profesorilor în activităţi religios-filantropice şi dezvoltarea comportamentelor moral-religioase ale elevilor. Încercăm să-i implicăm pe tineri în activităţi social-filantropice pentru a fi alături de aproapele lor“, ne-a declarat Mariana Mujdei, iniţatorul acestei activităţi.