2008, an al relansării agriculturii româneşti
▲ Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, este optimist în ceea ce priveşte soarta agriculturii româneşti, acesta susţinând că 2008 ar putea fi anul în care agricultura românească să devină una competitivă prin folosirea banilor europeni ▲ Ministrul a fost prezent la deschiderea IndAgra, cel mai mare târg agrar din România, la care participă expozanţi din toată Europa ▲
„Îmi doresc ca anul 2008 să fie un an al relansării agriculturii româneşti în toate sectoarele sale şi un an al asocierii producătorilor agricoli, mai ales că bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este constituit în acest sens“, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, la deschiderea IndAgra. Acesta a precizat că România ar trebui să arate Uniunii Europene că poate folosi potenţialul agricol important de care dispune cu ajutorul politicii agricole comune. „Ţările UE organizează expoziţii reprezentative cu ultimele tehnologii în domeniul agriculturii, manifestări care sunt, de altfel, şi vitrine ale agriculturii ţării respective. Îmi doresc ca şi IndAgra să devină o vitrină a agriculturii româneşti, iar MADR să se implice mai mult în promovarea producătorilor agricoli care au reuşit în diferite sectoare“, a menţionat Cioloş. IndAgra reuneşte, de miercuri până duminică, la Romexpo, 850 de firme expozante din 26 de ţări, pe o suprafaţă de expunere de 44.000 mp, din care 33.000 mp interior şi 11.000 mp exterior. IndAgra este structurată pe mai multe saloane tematice - salonul de industrie alimentară, salonul de agricultură, salonul de produse ecologice, salonul de creştere a animalelor, Romavicola - salon internaţional de creştere a păsărilor, Expo Suinicola - salonul internaţional în domeniul creşterii porcinelor, salonul de piscicultură, salonul de flori şi grădinărit. Expozanţi din toate ţările Vor participa delegaţii din Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Coreea de Sud, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Liban, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Cehă, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, Turcia şi Ungaria. La ediţia 2007 a IndAgra se va organiza un pavilion special dedicat participării de grup a unei asociaţii de crescători de animale din Marea Britanie, cu expunere de animale vii (ovine, bovine, porcine), asociaţie ce beneficiază de susţinerea Ambasadei şi a Guvernului Marii Britanii, pe o suprafaţă totală de expunere de 800 mp. „Miss Văcuţa 2007“ Pe toată perioada expoziţiei vor avea loc prezentări de animale, iar duminică, 11 noiembrie, vor fi premiate cele mai reprezentative exemplare de taurine la etapa naţională a „Miss Văcuţa“. Romexpo va organiza concomitent cu IndAgra şi cea de a VIII-a ediţie a Proshop, salon specializat pentru dotarea magazinelor şi promovarea vânzărilor, precum şi All- Pack, expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice, aflată la a IX-a ediţie, dar şi Interplast Expo, expoziţie pentru industria de mase plastice, ediţia a IX-a.