„2009 încheie o epocă în istoria Republicii Moldova - epoca dictaturii comuniste“
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a dat asigurări că societatea moldovenească nu va fi aruncată, în acest an, într-o nouă campanie electorală, „deşi există forţe care doresc acest lucru“, şi că, odată cu încheierea anului 2009, „s-a sfârşit epoca dictaturii comuniste“. „Anul 2009 încheie o întreagă epocă în istoria Republicii Moldova - epoca dictaturii comuniste. Anul 2009 este anul de hotar al destinului nostru. Lăsăm în urmă un trecut întunecat şi ne îndreptăm, împreună, către viitorul nostru european“, a declarat Mihai Ghimpu, în mesajul adresat cetăţenilor moldoveni cu ocazia Anului Nou, potrivit agenţiei Info-Prim.
Preşedintele interimar a subliniat că schimbarea politică de la Chişinău a adus Republicii Moldova un sprijin politic şi financiar fără precedent din partea Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii, a organismelor internaţionale. „Acest sprijin se datorează faptului că AIE a acţionat cu eficienţă la nivelul Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, a adoptat legi şi hotărâri democratice, astfel încât să fie asigurată stabilitatea şi pacea socială, relaţiile bune cu ţările vecine, să fie onorate obligaţiile financiare ale statului faţă de cetăţeni“, a afirmat preşedintele moldovean. În 2010, a adăugat Mihai Ghimpu, guvernarea şi-a propus să realizeze obiective realiste pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, inclusiv dezvoltarea unui sistem de educaţie european, a unui sistem de sănătate aflat în slujba cetăţenilor, a unui sistem de pensii şi salarii mai corect, reformarea şi modernizarea administraţiei de stat, eliminarea corupţiei şi birocraţiei din toate structurile de stat, asigurarea controlului şi gestionarea corectă a banilor publici. „În această lună vor începe negocierile cu Uniunea Europeană pentru încheierea Acordului de Asociere, care va permite libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în Europa“, a subliniat Mihai Ghimpu, în mesajul transmis cetăţenilor Republicii Moldova de Anul Nou.