2010, cel mai pesimist an din ultimul deceniu
Anul 2010 a fost cel mai pesimist din ultimul deceniu pentru români, două treimi dintre aceştia declarând că au avut o situaţie financiară mai dificilă decât în 2009, indică Barometrul de încredere a consumatorului din luna decembrie, realizat de compania GfK pentru Comisia Europeană şi dat, ieri, publicităţii. Sursa pesimismului românilor constă, printre altele, în faptul că două treimi apreciază că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu un an, în vreme ce doar 6% dintre respondenţi afirmă că în 2010 au avut o situaţie financiară mai bună. Nici viitorul nu le pare mai atrăgător românilor în ceea ce priveşte perspectivele financiare, mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj considerând că acestea se vor înrăutăţi.