2026 ar putea fi declarat „Anul Brâncuși”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 07 Martie 2025

La Senat, ca primă cameră sesizată, a fost înregistrată o propunere legislativă privind instituirea, în 2026, a „Anului Constantin Brâncuşi”, când se vor împlini 150 de ani de la naşterea celui mai important sculptor român (n. 1876 - d. 1957). Demersul legislativ este semnat de 62 de parlamentari PSD şi PNL. „Instituirea anului 2026 ca «Anul Constantin Brâncuşi» nu este doar un act de recunoaştere a marelui sculptor, ci şi oportunitatea de a valorifica moştenirea sa artistică şi de a o transforma într-un ins­trument de dezvoltare culturală, educaţională şi economică”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Potrivit proiectului, autoritățile centrale, precum și autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi. Prin demersuri similare, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”, iar anul 2023 „Anul Ciprian Porumbescu”.