220 de ani de existenţă a Bisericii „Sf. Nicolae“ din Piatra Neamţ
În perioada 24-26 septembrie, la Biserica "Sf. Nicolae" din Piatra Neamţ vor fi organizate mai multe manifestări religios-culturale dedicate împlinirii a 220 de ani de când a fost zidit acest sfânt lăcaş.
Biserica "Sf. Nicolae" din Piatra Neamţ împlineşte anul acesta 220 de ani de la ctitorirea ei de către logofătul Vogoride, aşa cum atestă documentele istorice. Cu prilejul acestei aniversări a fost realizat un program intitulat "220 de ani de istorie şi trăire românească la Biserica "Sf. Nicolae" din Piatra Neamţ. Manifestările se vor desfăşura timp de trei zile. Mâine dimineaţă se va oficia un Te Deum de către un sobor de preoţi, care va fi urmat de slujba Acatistului. Apoi, părintele Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, va rosti un cuvânt de deschidere, după care va urma alocuţiunea părintelui paroh Ştefan Oprea. Tot mâine va fi lansată cartea "Pagini de istorie veche şi cultura românească", scrisă de părintele paroh Ştefan Oprea. Volumul este dedicat împlinirii a 220 de ani de la zidirea Bisericii "Sf. Nicolae" din Piatra Neamţ. "Va fi prezentat un pliant tipărit cu această ocazie, care cuprinde imagini din interiorul şi exteriorul bisericii şi un scurt istoric. Mai mulţi invitaţi vor lua cuvântul, iar apoi Corul "Imperialii" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ va intona câteva cântări religioase", ne-a relatat pr. paroh Ştefan Oprea. IPS Teofan va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia Sâmbătă dimineaţă va fi săvârşită Sfânta Liturghie la finalul căreia va fi oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, pentru toţi binefăcătorii şi miluitorii sfântului lăcaş ocrotit de Sf. Nicolae, care au trecut la Domnul. La finalul programului liturgic va avea loc o întâlnire cu câteva personalităţi care au fost cândva enoriaşii parohiei şi cu binefăcătorii lăcaşului de închinăciune care sunt în viaţă. "La ora 18:00 va poposi în mijlocul nostru Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia. Părintele Mitropolit va fi întâmpinat de un grup de elevi de la Şcoala primară nr. 5, îmbrăcaţi în costume naţionale, coordonaţi de înv. Monica Cozma şi prof. de Religie Gabriela Grădinaru, care au pregătit un scurt moment religios artistic. Duminică dimineaţă va fi oficiată Sfânta Liturghie", a mai adăugat pr. paroh Ştefan Oprea.