225 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei cu Lună din Oradea

Data: 21 Noiembrie 2009

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Centrul Cultural Ortodox „Catedrala cu Lună“ Oradea organizează, cu sprijinul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Oradea-Centrală, evenimentul cultural-religios: „Biserica cu Lună, 225 de ani de veghe la păstrarea şi afirmarea Ortodoxiei bihorene“, dedicat împlinirii a 225 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei cu Lună (9 noiembrie 1784), informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Manifestările cultural-religioase au loc la Catedrala cu Lună din Oradea, în zilele de 20 şi 21 noiembrie 2009. Ieri s-a desfăşurat un Simpozion cultural-religios ce a reunit teologi, profesori, istorici şi critici de artă de la cele mai importante instituţii culturale locale şi judeţene. Deschiderea oficială a Simpozionului a fost făcută de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a oficiat o slujbă de Te Deum şi a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru desfăşurarea lucrărilor Simpozionului. Prelegerile din cadrul Simpozionului au avut în vedere creionarea cadrului istorico-religios al apariţiei Bisericii cu Lună, sublinierea elementelor arhitecturale şi iconografice ale acestui monument de artă religioasă, precum şi a rolului spiritual al acesteia în viaţa credincioşilor ortodocşi ai urbei. Astăzi, 21 noiembrie, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru pomenirea tuturor slujitorilor, ctitorilor şi binefăcătorilor Catedralei cu Lună. Jubileul are rolul de a marca în conştiinţa generaţiei actuale valoarea istorică, artistică, socială şi religioasă a Catedralei cu Lună de-a lungul vremii, precum şi vitalitatea Ortodoxiei pe meleagurile bihorene în veacul marilor metamorfoze sociale.