24 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 20 Octombrie 2020

În fiecare an, zilele de 16 şi 17 octombrie reprezintă momente de mare profunzime duhovnicească pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât acum 24 de ani, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat poporul de la Galaţi prin aducerea sfintelor sale moaşte aici.

Sâmbătă, 17 octombrie, în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către slujitorii acestui sfânt locaş. La slujbă au fost prezenţi mulţi credincioşi din municipiu.

După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu de slujitorii şi credincioşii acestei eparhii, prin mijlocirea şi ajutorul Sfântului Apostol Andrei.

„Mulţumim lui Dumnezeu şi cinstim după cuviinţă pe cel dintâi chemat de Domnul la apostolat, Sfântul Andrei, în zilele de 16 şi 17 octombrie, pentru a marca ziua în care Sfântul Apostol Andrei, de la Iaşi, de la sărbătorile Sfintei Parascheva, de acum 24 de ani, în pelerinaj a vizitat, a propovăduit şi a întărit duhovniceşte creştinii de la Dunărea de Jos şi nu numai, prin prezenţa sfintelor sale moaşte”, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat evlavia deosebită pe care o au credincioşii de la Dunărea de Jos pentru Sfântul Andrei şi lucrarea sa de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu continuată prin hramurile pe care le-au primit mai multe locaşuri de cult şi instituţii gălăţene.