240 de pelerini români la moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul
Centrul de pelerinaje "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române a organizat pentru credincioşi un pelerinaj în Grecia, la moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul de pe insula Eghina, prăznuit mâine, 9 noiembrie. Cu acest prilej, 240 de pelerini, organizaţi în cinci autocare, au plecat duminică, 6 noiembrie, înspre Eghina, pentru a fi prezenţi la Sfânta Liturghie săvârşită în ziua prăznuirii sfântului. Înainte de a pleca în pelerinaj, credincioşii s-au rugat în Catedrala patriarhală Sfântului Dimitrie cel Nou şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru a fi feriţi de primejdii pe drum. Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele sfântului se mai găsesc şi la Biserica "Sf. Nectarie" (Charlotte, Carolina de Nord), iar la noi în ţară, la mănăstirile Putna, Radu Vodă, Schitul Brădetu din Argeş şi alte biserici de parohie. Detalii despre alte pelerinaje puteţi afla de pe site-urile www.pelerinaj.ro şi www.basilicatravel.ro, sau de la sediile centrelor din Bucureşti: Calea Victoriei nr. 45, sector 1, bulevardul Corneliu Coposu nr. 1 D, Strada Doamnei nr. 20, ambele în sectorul 3, Str. Icoanei nr. 12, sector 1, şi Ploieşti, Str. Republicii nr. 171.