25.000 de apartamente, reabilitate termic cu bani de la BEI
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) ar putea acorda Primăriei sectorului 1 o finanţare de până la 125 milioane de euro, reprezentând mai mult de jumătate din costurile totale ale unui proiect pentru reabilitarea termică a aproximativ 25.000 de apartamente, de circa 220 milioane de euro.
"Proiectul înseamnă un program de investiţii multianual (2010-2012) destinat reabilitării termice a 525 de blocuri de apartamente, respectiv aproximativ 25.000 de locuinţe, localizate în sectorul 1 din Bucureşti. Investiţia se va concentra pe îmbunătăţirea eficienţei energiei termice a clădirilor (izolaţia pereţilor, a ferestrelor, a acoperişului şi pivniţelor)", se arată într-un anunţ de pe site-ul BEI. Instituţia financiară internaţională arată că investiţia propusă are ca scop reducerea pierderilor de energie în blocuri şi, prin urmare, diminuarea consumului de resurse energetice. Reabilitarea termică a blocurilor face parte dintr-un plan naţional, destinat susţinerii proiectelor care aduc beneficii legate de mediul înconjurător şi ajută la atenuarea schimbărilor climatice.