25 de ani de la ultima sfinţire a Bisericii Olari
Pe 13 aprilie 2009 s-au împlinit 25 de ani de la ultima resfinţire a Bisericii Olari din anul 1984, determinată atunci de translarea lăcaşului de cult din centrul Căii Moşilor în locaţia în care se află şi acum.
Cu această ocazie, în Duminica Floriilor, la Biserica Olari a avut loc un eveniment festiv legat de acest eveniment. După săvârşirea Sfintei Liturghii a avut loc şi slujba Te Deumului, în semn de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra comunităţii de aici. La sfârşitul slujbei de mulţumire, domnul inginer Eugen Iordăchescu, consilier patriarhal, cel care a realizat proiectul de translare a bisericii din amplasamentul originar în amplasamentul actual, a ţinut o scurtă conferinţă în care a prezentat pe scurt evenimentele istorice ale translării acestei biserici. „Biserica Olari a intrat în planurile de translare ale conducerii de atunci din cauza proiectelor de modernizarea a Bulevardului Calea Moşilor. Sute de oameni urmăreau evenimentul mutării şi poate o parte dintre dumneavoastră aţi revenit acum în parohia Olari, din diversele locaţii şi cartiere de atunci. Oamenii de atunci care ne vizitau în timpul procesului de mutare erau foarte bucuroşi şi mulţumiţi de faptul că s-a reuşit să se găsească şi să se pună la punct această tehnologie de salvare a unor monumente bisericeşti“, a declarat domnul consilier patriarhal Eugen Iordăchescu. Cu această ocazie a fost lansat şi noul site al parohiei Olari. (C.B.)