28 de ani de la întronizarea Episcopului Alexandriei și Teleormanului

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 02 Septembrie 2024

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit duminică, 1 septembrie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. În această zi, ierarhul a sărbătorit prin rugăciune împlinirea a 28 de ani de la hirotonia și întronizarea ca Episcop titular al Eparhiei Alexandriei și Teleormanului, momente care au avut loc în Catedrala Episcopală din Alexandria în anul 1996. 

La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, mulțumire adusă lui Dumne­­zeu pentru ajutorul și binefacerile ­dăruite Preasfințitului Părinte Galaction în cei 28 de ani de slujire ­arhierească. 

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat realizările pe plan administrativ-gospodăresc, misionar și cultural realizate, dar și obiectivele de viitor. „Un moment de sărbătoare și împlinire ca acesta se cuvine să fie întâmpinat cu rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru rânduiala pe care a așezat-o, pentru timpul pe care l-a binecuvântat și ajutorul pe care ni l-a dat în slujirea care ne-a fost încre­dințată. După 28 de ani este vizibilă o îmbunătățire a vieții duhovnicești în această parte de țară, care a fost remarcată de la început prin ariditatea sa din punct de vedere duhovnicesc. Pentru acest lucru, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist împreună cu membrii Sfântului Sinod au hotărât înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, considerând ca prin prezența unui episcop în această parte de țară, prin buna rânduială a sfintelor slujbe și supravegherea misiunii preo­ților, viața duhovnicească să se revigoreze. Astfel, în aceste momente, înălțăm rugăciuni de cerere, rugându-L pe Dumnezeu să ne dăruiască binecuvântare, har și ajutor în timpul care urmează și să putem împlini mai mult din ceea ce nu au fost împlinite la timpul lor”, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar eparhial, a adresat un cuvânt de felicitare ierarhului, dăruindu-i un frumos aranjament floral. 

La rândul său, Preasfințitul Părinte Galaction a mulțumit colaboratorilor de la Centrul eparhial și protoiereilor pentru că îi sunt de un real sprijin în activitatea sa pastorală și administrativ-gospodărească, dar și repre­zentanților Secretariatului de Stat pentru Culte, ai autori­tăților județene și locale, pentru buna cooperare între Biserică și Stat.