Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a 3-a din Postul Mare, mâine, 3 aprilie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Schitul Poiana lui Ion al Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Biserica „Sfânta Cruce“ - Obcini din judeţul Suceava. IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.