3% dintre copii prezintă un grad de întârziere mintală

Oligofreniile reprezintă tulburări psihice cu mare importanţă medicală şi socială, intrând în sfera de interes nu numai a psihiatrilor, ci şi a pediatrilor, neurologilor, obstetricienilor, ginecologilor, cadrelor didactice, logopezilor şi a specialiştilor care se ocupă cu problemele economice, de muncă şi asigurări sociale.

Ca definiţie, oligofreniile reprezintă stări patologice de subdezvoltare psihică, cu caracter permanent. Acestea prezintă un grad de întârziere globală în dezvoltarea intelectului, întârziere ce determină o scădere a capacităţii de adaptare socială sub cota minimă a normalului. La această subdezvoltare psihică se adaugă grade variate de nedezvoltare a tuturor laturilor vieţii psihice şi o variată simptomatologie neurologică, sensorială, somatică şi endocrină. Ca frecvenţă, se consideră că aproximativ 3% din populaţia infantilă prezintă un grad de intârziere mintală. Prezenţa întârzierii mintale constituie o problemă individuală şi familială, dar şi una de natură socială. Cauzele care pot contribui la apariţia oligofreniilor sunt extrem de numeroase, putând fi reprezentate de orice circumstanţă în măsură să perturbe dezvoltarea normală a creierului. Cauzele externe sunt reprezentate de: infecţii, toxine, traumatisme, carenţe, insuficienta oxigenare a creierului, radiaţii ionizante, insuficienţe endocrine, incompatibilitate Rh sau de grup sau orice factor, care, prin durata, specificul sau intensitatea acţiunii sale, este capabil să afecteze ireversibil procesul de dezvoltare a creierului. În practica clinică, multe dintre afecţiunile genetice nu pot fi etichetate cu adevărat ca oligofrenii. De cele mai multe ori, aceşti factori genetici nu sunt complet elucidaţi. Din punct de vedere clinic, se delimitează trei forme de oligofrenie; - întârziere mintală gradul I (forma uşoară); - întârziere mintală gradul II; - întârziere mintală gradul III (forma severă). În aprecierea gradului de dezvoltare mintală se folosesc o serie de parametri psihologici, psihometrici, pedagogici şi sociali, din care cei mai practice s-au dovedit a fi: coeficientul intelectual (QI), vârsta mintală, nivelul dezvoltării limbajului, gradul expectat de educabilitate, recuperabilitate şi independenţă socială. Coeficientul reprezintă valoarea raportului dintre vârsta mintală şi cea cronologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală apreciază şi se exprimă prin vârsta dezvoltării psihice atinse la un moment dat. Nivelul dezvoltării limbajului se exprimă fie prin vârsta dezvoltării limbajului, atinsă la un moment dat, fie prin nivelul maxim expectat la maturitate. Un alt criteriu de apreciere a gradului dezvoltării mintale îl reprezintă şi capacitatea sau incapacitatea însuşirii limbajului scris. Parametrii expuşi mai sus nu reprezintă verdicte, ci estimări care rezultă în urma estimării eficienţei măsurilor recuperatorii aplicate, care se vor desfăşura pe o perioadă de timp suficient de lungă.