3% dintre europeni nu au nici un fel de telefon în casă
Un studio Eurobarometru arată că tot mai multe familii renunţă la telefonul fix în favoarea celui mobil (24%), în România 33% din familii au acces doar la telefon mobil, în timp ce doar 15% folosesc pentru convorbiri doar telefonul fix
Patru din cinci familii din România au acces la serviciile de telefonie fixă sau mobilă, iar dintre acestea aproape jumătate au cel puţin un telefon mobil, este concluzia unui studiu Eurobarometru realizat de DG Societate informaţională şi media a Comisiei Europene. În acelaşi timp, 33% din familiile din România au acces numai la telefon mobil, 15% doar la telefon fix, iar 32% atât la telefon fix, cât şi mobil. La nivelul UE, 57% din familii au acces atât la telefon fix, cât şi mobil, 14% doar la telefon fix, 24% doar la mobil, iar 3% nu deţin nici telefon fix, nici mobil. În ce priveşte internetul, studiul realizat în perioada 10 noiembrie-5 decembrie 2007 arată că 24% dintre familiile din România au acces la aceste servicii, faţă de media de 49% la nivelul UE. În medie, trei din patru europeni folosesc Internet prin serviciile de bandă largă (broadband). O proporţie de 35% din familiile din România au cel puţin un computer, faţă de 57% media în ansamblul UE. Conectarea la internet este făcută de 15% dintre familiile din România prin sistemul ADSL sau un tip similar de conectare (faţă de 59% media în UE), iar aproape jumătate (48%) din familiile române care au internet beneficiază de aceste servicii prin reţeaua de TV prin cablu, utilizând un modem. Potrivit aceluiaşi sondaj, 97% dintre familiile din România au televizor (96% media în UE), iar trei sferturi dintre acestea - faţă de 33% media în UE - recepţionează programele de televiziune prin cablu. Doar 2% din familiile române recepţionează programele TV prin satelit, în comparaţie cu media de 22% la nivelul UE. Una din zece familii europene recepţionează programele TV prin mai mult de un mijloc - antenă, cablu, satelit -, proporţia fiind mai mare în Franţa (25%), Marea Britanie (22%), Italia şi Suedia (câte 19%). Acelaşi studiu mai indică faptul că 24% dintre familiile europene au renunţat la telefoanele fixe în favoarea celor mobile, iar 22% dintre ele folosesc computerul pentru a efectua apeluri telefonice prin internet. Într-un număr tot mai mare de state membre, familiile utilizează sistemul wireless pentru a se conecta la internet. Interesantă este şi o altă concluzie a studiului - aceea că 22% din familiile europene au dificultăţi în a lua legătura cu furnizorul de servicii internet în cazul unor probleme de conectare, o proporţie similară afirmând că preţul serviciilor de depanare în astfel de cazuri este nejustificat de mare.