30 de muzee bucureştene vor fi deschise în această noapte
Bucureştenii vor putea vizita, astăzi şi la noapte, în cadrul „Nopţii Muzeelor“, peste 30 de muzee, instituţii şi organizaţii culturale din Bucureşti. La fel ca în anii precedenţi, intrarea va fi gratuită la colecţiile muzeale. Excepţie face expoziţia temporară privată „The Human Body“ de la Muzeul Antipa. Vizitatorii sunt aşteptaţi la Muzeul de Artă „Vasile Grigore - pictor şi colecţionar“, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici“, Muzeul Bellu, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, Muzeul Municipiului Bucureşti: sediul central, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, Palatul Voievodal Curtea Veche, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Geologie. De asemenea, în Capitală vor fi deschise porţile la Muzeul Naţional „George Enescu“ (Bucureşti, Sinaia, Tescani); Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi; Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“; Muzeul Naţional de Istorie a României; Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR); Muzeul Naţional al Pompierilor - Foişorul de Foc; Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ (pe timpul zilei); Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida“; Muzeul Naţional al Ţăranului Român.