Examen de capacitate preoţească, în Eparhia Romanului şi Bacăului

Data: 30 Septembrie 2016

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează, luni, 3 octombrie 2016, cu binecuvântarea şi sub preşedinţia IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească pentru tinerii absolvenţi de teologie, fii duhovniceşti ai eparhiei. Aceasta se va desfăşura la Centrul Eparhial Roman, comisia de examinare fiind alcătuită din preoţi consilieri şi inspectori, precum şi din profesori de la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ Roman. Candidaţii vor susţine testul psihologic, probele scrise la disciplinele Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi Omiletică. De asemenea, examenul oral va fi susţinut la disciplinele Liturgică, Omiletică, Legislaţie Bisericească şi Exegeză Biblică. Examenul de capacitate are drept scop cercetarea chemării pentru preoţie şi verificarea cunoştinţelor dobândite în instituţiile de învăţământ teologic din cadrul Patriarhiei Române, pentru a fi utilizate în viaţa pastoral-misionară, potrivit cerinţelor vremii.