324 de parohii şi 227 de filii în Episcopia Râmnicului, după reorganizare
Adunarea Eparhială a Episcopiei Râmnicului s-a întrunit, săptămâna trecută, la reşedinţa Centrului Eparhial de la Râmnic, sub preşedinţia Preasfinţitului Episcop Gherasim, informează Agenţia de Ştiri a Patriarhiei Române Basilica.
În cadrul lucrărilor anuale ale Adunării Eparhiale au fost analizate activitatea Centrului Eparhial, dar şi cea a parohiilor şi a mănăstirilor din eparhie, sub aspect economic, organizatoric-administrativ, pastoral, cultural-bisericesc, social-filantropic, patrimoniu, viaţă monahală, învăţământ, restaurări şi construcţii de noi lăcaşuri de cult şi grădiniţe de copii. Alături de membrii acestui for au participat, ca invitaţi, reprezentanţii Administraţiei Publice locale şi alte personalităţi ale vieţii administrative. Din rapoartele prezentate privind activitatea desfăşurată la Eparhia Râmnicului în anul 2008, în urma reorganizării acestei eparhii după înfiinţarea Episcopiei Slatinei, datele Sectorului Administrativ-Bisericesc au înregistrat 3 protopopiate, 324 de parohii, 227 de filii, 23 de mănăstiri şi schituri şi un 393 de preoţi slujitori. Sectorul Economic şi Patrimoniu, din cadrul Episcopiei Râmnicului, a desfăşurat o activitate intensă, însumând 16 biserici în construcţie, 8 biserici în curs de execuţie pictură, 4 biserici noi cu lucrări finalizate, 24 de biserici în curs de consolidare şi restaurare, 14 biserici cu lucrări de restaurare pictură. Activitatea desfăşurată în cursul anului 2008 a fost în strânsă legătură cu viaţa liturgică şi cu lucrarea pastorală, constituind, împreună cu activitatea educaţională, o modalitate de continuare a valorilor creştine în sufletele oamenilor în societatea de azi. Amintim acţiunile derulate pentru punerea în lumină a Anului jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii. Sectorul Social-Filantropic se evidenţiază prin acţiuni social-caritative derulate de cantina Centrului Eparhial, care dă o masă caldă la 70 de personae defavorizate şi acordă consiliere şi informare persoanelor neajutorate de toate vârstele, precum şi acţiunile derulate la Liga Femeilor creştine din cadrul Episcopiei Râmnicului, care desfăşoară o activitate filantropică, cultural-religioasă şi civică.