34 de burse oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul şcolar şi universitar 2018-2019
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” anunţă deschiderea unui nou concurs pentru cele 34 de burse oferite elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în anul şcolar şi universitar 2018-2019, repartizate după cum urmează: 18 burse pentru elevi, în valoare de 200 lei pe lună; 12 burse pentru studenți, în valoare de 300 lei pe lună; 3 burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 300 lei pe lună; 1 bursă de cercetare pentru doctorat, în valoare de 400 lei pe lună.
Bursele pentru elevi, studenţi şi masteranzi se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctorat pe o perioadă de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2018.
Masteranzii şi doctoranzii vor trebui să prezinte un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor, teologia şi bioetica, teologia şi mediul înconjurător, teologia şi artele, teologia şi lumea.
Calendarul şi etapele desfăşurării concursului: 30 octombrie 2018, termenul limită pentru depunerea dosarelor, direct sau prin poştă, la sediul Fundaţiei (400117 Cluj-Napoca; P-ţa Avram Iancu 18); 5 noiembrie 2018 afişarea rezultatelor; 6 noiembrie 2018 contestaţii şi afişarea rezultatelor finale.
Condiţiile de participare, fișa tip a aplicantului, precum şi actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundaţiei şi publicat pe situl www.fundatiabartolomeu.ro.
Fundaţia va încheia cu fiecare bursier un contract în care vor fi prevăzute drepturile şi obligaţiile ce revin ambelor părţi pe toată perioada derulării bursei.
Fondul alocat pentru bursele acestui an şcolar şi universitar este de 77.700 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 329 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 829.500 lei.
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania şi reprezintă proiectul generos şi inspirat al unui om cu viziuni largi, care a ştiut să-şi convertească lipsurile tinereţii în şansă pentru tinerii merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale. Ea are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei. (Pr. Bogdan Ivanov, ec. Sorin Câlea, administrator contabil)