40 de autori români traduşi în engleză
Pentru un scriitor, să fie tradus este o mare bucurie, iar pentru cultura din care vine, o realizare semnificativă. De aceea, vestea că şase poeţi din Marea Britanie se află deja la Bucureşti şi, începând de ieri, 18 aprilie, participă la stilizarea scrierilor a 40 de poeţi români ne face să înţelegem că lucrurile merg înainte.
La Institutul Cultural Român, în cadrul Atelierelor de Traducere Literară (organizate de Universitatea din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Asociaţia Headsome Communication), studenţii de la Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universităţii din Bucureşti vor efectua traducerea brută a unor poezii din autori români, iar cei şase invitaţi din Marea Britanie - Anne Stewart, Jeremy Page, Alwyn Marriage, Katherine Gallagher, Maggie Butt şi Peter Phillips vor stiliza traducerile, ştiut fiind cât de greu este să traduci literatură fără a-i răpi din farmecul stilistic propriu limbii în care a fost scrisă, iar în cazul poeziei, unde metaforele şi subînţelesurile abundă, cu atât mai mult trebuie să existe nu doar un bun traducător, ci chiar un artist.
Printre poeţii români care vor fi traduşi de studenţii de la Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan şi ale căror scrieri vor fi stilizate de invitaţii din Marea Britanie se numără: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu, Robert Şerban, Radu Vancu.
O altă veste bună este că rezultatul muncii de creaţie, traducere şi stilizare va fi adunat într-un volum bilingv de poezie română contemporană.
Deschiderea proiectului a avut loc luni, în prezenţa directorului English Language Services din cadrul British Council, Duncan Mothersill, a directorului Departamentului de Limba şi Literatura Engleză al Universităţii din Bucureşti, conf. dr. Octavian Roske, a profesorului dr. Lidia Vianu, directorul MTTLC (Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan - Engleză, Universitatea din Bucureşti) şi al Editurii Contemporary Literature Press, şi a doamnei Ariadna Ponta, de la ICR.
Lidia Vianu, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, a declarat pentru Agerpres: „Ideea acestor Ateliere de Traducere s-a născut cu 10 ani în urmă, atunci când am înfiinţat MTTLC. De atunci, am colaborat cu agenta literară Anne Stewart şi grupul ei de 400 de poeţi, pe care masteranzii i-au tradus şi i-au publicat în numeroase reviste naţionale. Proiectul se bazează pe convingerea mea că atât poezia, cât şi traducerea ei sunt unelte de lucru necesare pentru toţi cei care studiază limba engleză. Acesta este şi motivul pentru care Editura Contemporary Literature Press, pe care am înfiinţat-o iniţial tot dintr-o necesitate a MTTLC, se numeşte «Editura pentru studiul limbii engleze prin literatură». Atelierele de Traducere Literară Bucureşti 2016 deschid, sper eu, un şir lung de întâlniri de lucru ale masteranzilor, traducătorilor şi cititorilor români cu autorii care scriu în limba lui Shakespeare“.
Anne Stewart este autoarea mai multor volume de poezie, s-a implicat în numeroase proiecte literare, a înfiinţat platforme online dedicate scriitoarelor, a coordonat antologii de lirică. Jeremy Page a fost recent nominalizat pentru BBC National Short Story Award, este prozator, poet şi dramaturg, are la activ o prestigioasă carieră de jurnalist şi scenarist de film şi televiziune. Alwyn Marriage este de formaţie profesoară de filosofie, este directoarea Editurii Oversteps Books, o cunoscută poetă care susţine frecvent conferinţe la universităţi şi festivaluri de literatură. Katherine Gallagher este o poetă de origine australiană, stabilită din anii ‘70 la Londra şi autoare a unor volume de poezie, invitată la numeroase festivaluri şi concursuri de poezie. Maggie Butt predă scriere creativă la Middlesex University din Londra şi are la activ atât o carieră de jurnalist BBC, cât şi una de autoare de succes: proză, eseuri dar mai ales poezie. Peter Phillips este un cunoscut poet londonez, autor a cinci volume de poezie.
Cei şase poeţi englezi vor mai participa la evenimentul „Shakespeare Lives“, în data de 23 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca British Council, eveniment deschis publicului, în care se vor comemora 400 de ani de la moartea marelui scriitor.