Parastas de 40 de zile pentru Arhiepiscopul Pimen Suceveanul

Un articol de: Tudorel Rusu - 27 Iunie 2020

Ziua de sâmbătă, 27 iunie, a fost una de doliu pentru municipiul Suceava. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen a fost pomenit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de un sobor de 7 ierarhi, preoţi şi diaconi cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice. Sfânta Liturghie și slujba Parastasului de la Suceava au fost urmate de săvârșirea unui Trisaghion la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul unde venerabilul ierarh a ales să fie înmormântat.

Sâmbăta trecută s-au împlinit 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a Înalt­preasfințitului Părinte Pimen. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava la Altarul de vară amenajat în incinta aşezământului monahal.

Împreună cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au mai slujit la Sfânta Liturghie Înaltprea­sfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La slujbă au participat şi Victor Opaschi, ministru secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și primarul Sucevei, Ioan Lungu. Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic „Sfântul Ioan cel Nou”, coordonat de pr. Dan Magdalena. 

„Întâi de toate, păstorul cel bun, arhiepiscopul cel bun, îi primește pe toți”

După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul ­Părinte Mitropolit Andrei, care a vorbit despre Arhiepiscopul Pimen ca despre „păstorul cel bun”: „Întâi de toate, păstorul cel bun, arhiepiscopul cel bun, îi primește pe toți, oricum ar fi, buni sau răi, bogați sau săraci, credincioși sau mai puțin practicanți, îi primește absolut pe toți, pentru că sunt copiii lui; după ce îi primește pe toți, îi iubește pe toți; în al treilea rând, se roagă pentru toți; iar în al patrulea rând, păstorul cel bun poartă sarcinile tuturor. Și nu sunt puține durerile și necazurile pe care le au oamenii în vremurile noastre, toți le simt, în mod special părintele duhovnicesc le simte și le poartă și se înfățișează în fața lui Dumnezeu cu toate durerile și necazurile credincioșilor lui”.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului, la finalul căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a evocat personalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen Suceveanul și slujirea sa în timpul regimului comunist ateu, o perioadă dificilă pentru Biserica Ortodoxă Română: „În aceste 40 de zile, în mintea multora, în inima celor mai mulți și pe buzele lor au fost rostite cuvinte ca: «Bunul nostru episcop ne-a părăsit», «Suntem mai săraci» sau «Ne-a lăsat Părintele Pimen orfani». Aceste cuvinte sunt firești a fi rostite într-o clipă de plecare a celui care a fost multă vreme printre noi. În același timp, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, noi nu suntem precum cei care nu avem nădejde. Există tristețe, dar mai presus de toate nădejde, căci Hristos a înviat și S-a făcut început al învierii tuturor oamenilor. Și, în numele acestei credințe în Înviere, simțim că Înaltpreasfințitul Pimen e viu, poate mai viu decât cei care suntem unii în fața altora acum”.

„Avem certitudinea că Dumnezeu l-a așezat pe Arhiepiscopul Pimen în ceata drepților Săi. Această nădejde a mărturisit-o un om al lui Dumnezeu în ziua înmormântării Înaltprea­sfințitului Pimen, când a simțit că a fost așezat în ceata drepților, mântuiților, sfinților lui Dumnezeu. Și aceasta din trei motive: pentru că a păstrat tradiția Bisericii, pentru că a suferit mult și pentru că a răbdat multe. S-a înscris în tradiția Bisericii pe care a văzut-o vie în casa părinților săi, vie în mănăstirile nemțene sau bucovinene unde l-a rânduit Dumnezeu să viețuiască. (...) Sfânta Cuvioasă Parascheva i-a fost întărire în lupta sa pentru mergerea pe cale, aici la Suceava i-a fost Sfântul Ioan cel Nou, iar la Putna Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru că vlădica Pimen avea conștiința că numai rugăciunile, precum cele ale Sfintei Parascheva, pot ajuta schimbarea în bine a mersului lumii. Știa Părintele Arhiepiscop că doar jertfa precum cea a Sfântului Ioan cel Nou cutremură datele istoriei și că doar morminte sfinte precum cel al dreptmăritorului voievod deschid în cele din urmă perspectiva porților Împărăției cerurilor”, a adăugat IPS Mitropolit Teofan.

Cuvântul de final de la Suceava i-a aparținut Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul: „Deși astăzi este un soroc rotund, de 40 de zile, noi știm că nu ne oprim azi să ne gândim la Înaltpreasfințitul Pimen. Ne vom gândi și mâine, și poimâine, și la trei luni, și la șase luni, apoi la un an și așa mai departe. De fiecare dată când vom călca pragul bisericii acesteia și vom intra în curtea mănăstirii vom ști că aici au călcat, vreme de peste 30 de ani, picioarele Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, vom ști că aici s-a rugat. Bine ar fi să păstrăm toți duhul cuminte și așezat al Părintelui Arhiepiscop Pimen. Vă mulțumim și-L rugăm pe Dumnezeu să ierte greșeala cea de voie și cea fără de voie Părintelui Arhiepiscop Pimen și să-i dăruiască loc în cer, cu drepții și cu sfinții, iar pe noi să ne ajute să-i păstrăm cu fidelitate moștenirea”.

La Sihăstria Putnei, Preasfinţitul Părinte Ignatie a evocat personalitatea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, pe care l-a numit un „bătrân frumos” și „întâiul între monahi”: „L-am văzut și cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen ca pe un «bătrân frumos». În limba greacă, «călugăr» înseamnă «bătrân frumos», monah autentic. Părintele Arhiepiscop Pimen, prin biografia sa spirituală, prin trecerea sa prin această lume, a împlinit, pe cât i-a stat în putinţă, un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul: «Monah adevărat este cel ce îşi desface mintea de lucrurile cele pământeşti şi prin înfrânare, prin dragoste şi prin cântare de psalmi se lipeşte statornic de Dumnezeu». Aşa cred că a vieţuit Părintele Arhiepiscop Pimen. Era întâiul între monahi, aşa cum trebuie să fie un episcop în eparhia sa”.

Tot sâmbătă, în semn de cinstire a amintirii Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, a fost lansată și noua versiune a site-ului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților - www.arhiepiscopiasucevei.ro.