400 de ani de atestare documentară a bisericii din Stăniţa, judeţul Neamţ

Un articol de: Silviu Dascălu - 18 Iulie 2009

Biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din localitatea nemţeană Stăniţa serbează 400 de ani de la prima atestare documentară, prilej cu care Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi fiu al comunei, va resfinţi istoricul lăcaş de rugăciune din localitate. Slujba resfinţirii încununează eforturile localnicilor care au susţinut lucrările de reparare, consolidare şi repictare efectuate la sfântul lăcaş în această vară. La evenimente, alături de fiii satului, participă şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Zilele acestea sunt un prilej de mare bucurie pentru locuitorii comunei Stăniţa, judeţul Neamţ, localitate natală a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, deoarece se împlinesc 400 de ani de la prima atestare documentară a Bisericii cu hramurile „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din localitate. Ca în fiecare an, localnicii, dar şi fiii satului, întorşi măcar pentru puţin timp din toate colţurile ţării, se întâlnesc şi participă la evenimentele religioase, dar şi social-culturale organizate de biserica şi primăria din comună. Manifestările dedicate Zilelor comunei au luat o amploare tot mai mare de la un la altul, anul acesta ajungându-se la o ediţie jubiliară, când va fi şi resfinţită biserica din localitate, menţionată în urmă cu 400 de ani. „A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, în preajma sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, comuna Stăniţa din judeţul Neamţ să găzduiască manifestări ample cu caracter cultural şi spiritual dedicate istoriei şi spiritualităţii acestui loc, din care au odrăslit mai bine de treizeci de preoţi, monahi şi monahii şi chiar arhierei. Astfel, comuna Stăniţa va fi gazda unei serii de evenimente la care sunt invitaţi atât fiii satului, cât şi preoţii şi credincioşii din cuprinsul Protopopiatului Roman şi toţi cei care doresc să ne fie alături“, a explicat părintele Florin Ţuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman. 2009, an cu multiple semnificaţii în viaţa parohiei Pentru biserica de la Stăniţa, ziua de 19 iulie este o zi deosebită, după cum ne spune părintele Costică Cârlescu, parohul bisericii din localitate. „Pentru noi, această zi are semnificaţii multiple. În primul rând, împlinirea a 400 de ani de la atestarea documentară a primei biserici din lemn, construită la 1609, drept mărturie fiind sfânta masă care se păstrează şi astăzi. În al doilea rând, împlinirea a 141 de ani de la construcţia actualei biserici, în anul 1868, de către obştea satului“, a explicat părintele paroh Costică Cârlescu. Apoi, un alt lucru important care s-a întâmplat anul acesta a fost repictarea bisericii şi lucrările de consolidare care au avut loc chiar în această vară, la iniţiativa PS Ioachim Băcăuanul. „La iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, fiu al parohiei Stăniţa, am hotărât să facem în această vară reparaţii capitale. O reparaţie «maraton», cum o numeşte Preasfinţia Sa, pentru că am început lucrările, atât în interior, cât şi în exterior, la 1 iulie, şi acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, Preasfinţitul va veni să oficieze slujba resfinţirii“, a adăugat părintele paroh. În sfântul lăcaş de la Stăniţa au primit Botezul oameni mari ai Bisericii Pentru a marca aşa cum se cuvine acest important moment din viaţa comunităţii, reprezentanţii bisericii din localitate, împreună cu cei ai autorităţilor locale, au pregătit un amplu program de evenimente religioase, cât şi cultural-ştiinţifice şi sociale, la care sunt aşteptaţi fiii satului, dar şi autorităţi locale şi judeţene. Seria manifestărilor debutează în această seară cu slujba Vecerniei şi a Litiei, la care participă şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Apoi, se va merge la Aşezământul social-filantropic „Sfântul Ilie Tesviteanul“, construit din iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, în curtea bisericii, unde are loc Simpozionul „Stăniţa, file de istorie. 400 de ani de istorie şi spiritualitate“. În cadrul simpozionului are loc lansarea monografiei, pliantului şi plăcii memoriale pentru cele patru secole de existenţă a bisericii. În monografia ce va fi lansată se prezintă evoluţia instituţiilor comunei de-a lungul veacurilor, fiind surprinse principalele momente din viaţa acestei aşezări, cadrul socio-geografic, descoperirile arheologice, atestarea documentară, viaţa spirituală de-a lungul timpului sau învăţământul. Mâine va avea loc slujba de resfinţire a bisericii. După oficierea Sfintei Liturghii, vor fi înmânate diplome şi plachete jubiliare tuturor celor care s-au implicat şi s-au ostenit atât în viaţa comunităţii din Stăniţa, cât şi în diferitele localităţi din ţară unde aceştia au ajuns. „În acest an, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul va oficia Sf. Liturghie în satul său natal, în biserica în care a fost botezat, alături de alţi mari oameni din Biserica noastră, mari duhovnici, precum arhimandritul Ioanichie Bălan, protosinghelul Vichentie Mălău, maica Iozefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, maica Acachia Căuş, stareţa mănăstirii de la Războieni, maica Veniamina Rădeanu ş.a.“, a mai spus părintele protopop Florin Ţuscanu. Seria evenimentelor dedicate Zilelor comunei continuă şi luni, 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Prăznuirea Măritului Prooroc Ilie este prilej pentru a serba şi hramul Aşezământului social-filantropic, iar după Sf. Liturghie va avea loc sfinţirea noii locaţii a Primăriei şi o pomenire a eroilor comunei, cu depuneri de coroane la monumentul eroilor din localitate. Prima menţiune documentară a aşezării este la 14 septembrie 1486, în timpul domniei binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, când se citează unul dintre satele comunei, Poienile Oancei.