45 de elevi reşiţeni, în tabără la Cernica

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 22 Ianuarie 2011

Centrul Social Cultural "Sfântul Calinic de la Cernica", în parteneriat cu Grupul Şcolar "Petru Maior" din Reghin, organizează în perioada vacanţei de iarnă, 1-5 februarie, o tabără cultural-educaţională intitulată "La pas prin Bucureşti".

Un număr de 45 de elevi ai claselor IX-XII de la Grupul Şcolar "Petru Maior" din Reghin, alături de patru profesori supraveghetori, vor participa, în timpul vacanţei de iarnă, la o tabără organizată la Mănăstirea Cernica, care are ca obiectiv principal vizitarea unor obiective culturale şi spirituale importante din capitala ţării şi familiarizarea lor cu tezaurul de nepreţuit al poporului român reprezentat de istoria şi valorile culturale şi religioase ale României. Întâlniri despre importanţa şi curajul Spovedaniei Sub coordonarea lui Costel Rotaru, din partea Centrului Social Cultural "Sfântul Calinic de la Cernica", şi a profesoarei Carmen Bîndilă, de la Grupul Şcolar "Petru Maior" din Reghin, elevii vor vizita muzee importante ale capitalei: Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Militar Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Tehnic, instituţii reprezentative ale culturii româneşti, cum ar fi Ateneul Român, Biblioteca Central-Universitară, dar şi importante edificii ale Bisericii Ortodoxe Române, cu nepreţuită valoare istorică, arhitecturală şi mai ales spirituală: Catedrala patriarhală, Biserica "Domniţa Bălaşa", Mănăstirea Antim, Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" - Curtea Veche. "La Mănăstirea Antim, părinţii duhovnici le vor vorbi elevilor despre importanţa şi curajul Spovedaniei, despre semnificaţia Sfintelor Taine a Botezului şi a Cununiei şi vor răspunde întrebărilor pe care tinerii elevi le au despre problemele specifice vârstei lor. Un consilier psihopedagogic va discuta cu elevii problema alegerii unei cariere şi opţiunile în alegerea studiilor şi a unei specializări de urmat, dar şi problemele pe care tinerii le întâmpină la finalizarea acestor studii, în momentul găsirii unui loc de muncă. Orientarea în labirintul ofertelor de studii şi poziţionarea pe piaţa ofertelor de muncă - un subiect de mare interes pentru tineri. Lecţia de istorie şi spiritualitate va fi împletită şi cu momente de relaxare prin vizitarea Grădinii Zoologice, unul dintre punctele de atracţie ale Capitalei, a parcurilor Cişmigiu şi Carol, dar şi cu vizionarea unui spectacol de gală, Nunta lui Figaro, pe scena Operei Naţionale bucureştene, moment ce va încununa acest periplu al tinerilor prin Micul Paris", ne-a declarat Costel Rotaru.