450 de ani de la atestarea documentară a satului mehedințean Voloiac

Un articol de: Diac. Nicolae Sorin Marin - 15 Noiembrie 2021

Biserica din localitatea Voloiac, județul Mehedinți, a îmbrăcat duminică, 14 noiembrie, haine de sărbătoare, primind vizita Prea­sfin­țitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Vizita ierarhului a fost prilejuită de sfințirea capelei și a trapezei parohiale. În continuare, Prea­sfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a vorbit despre necesitatea milosteniei în viața credin­cioșilor și a amintit celor prezenți date despre localitatea Voloiac, care a împlinit 450 de ani de atestare documentară.

După cuvântul de învățătură, ierarhul mehedințean a oferit rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Gheorghe Arnăutu.

Cu această ocazie, profesorul dr. Tudor Rățoi a prezentat repere istorice despre localitatea Voloiac. O parte a membrilor Corului „Kinonia”, prezenți la Sfânta Liturghie, au interpretat, la final, cântece cu conținut patriotic și religios.