Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit la Iaşi prin Liturghie arhierească
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Credincioşi din întreg municipiul, precum şi pelerini aflaţi în trecere prin oraş au participat la slujba arhierească. Mulţi dintre cei prezenţi s-au împărtăşit la final cu Sfintele Taine.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române este sărbătorit pe 30 noiembrie Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, alături de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, şi de Sfântul Ierarh Frumentie, Episcopul Etiopiei.
În această sărbătoare atât de importantă pentru ţara noastră, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a făcut referire la momentul întâlnirii cu Mântuitorul Hristos a celui care avea să devină Sfântul Apostol Andrei: „Ne gândim ce bucurie a avut Sfântul Apostol Andrei în momentul în care L-a întâlnit pe Domnul Hristos, a auzit glasul Lui, I-a înţeles chemarea. Bucuria Apostolului a fost atât de mare, încât s-a îndreptat spre fratele său şi cu strigăt adânc s-a adresat acestuia rostind cuvintele: «L-am găsit, L-am aflat, L-am descoperit pe Mesia, Cel care se numeşte Hristos». Şi de atunci şi până astăzi, în inimile multor creştini, cu alte cuvinte, dar în esenţă în aceeaşi stare, se află aceste afirmaţii: «L-am găsit pe Hristos», «L-am aflat pe Dumnezeu», «Aflat-am credinţa cea adevărată», «Am primit Duhul cel ceresc». Tot ceea ce s-a petrecut în adâncimea inimii Sfântului Apostol Andrei când L-a întâlnit pe Domnul, stare care i-a schimbat pentru totdeauna mersul vieţii, ar trebui să se întâmple cât mai mult şi cât mai des cu oamenii acestei lumi, chemaţi să-L descopere pe Hristos Domnul, Care este totul în toate şi fără de Care nu putem face nimic“.
Sfânt proclamat Ocrotitorul României în anul 1997
Peste 800.000 români şi-a celebrat joi, 30 noiembrie, patronul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Numele de Andrei are origine grecească şi înseamnă bărbăţie, îndrăzneală. În limba română numele Andrei a cunoscut în vechime alte forme: Andrii, Andruţa, Andrieş, Andreica etc. Dintre acestea unele au dispărut cu timpul, iar altele au fost păstrate doar ca nume de familie.
În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, deoarece este considerat Apostolul românilor sau creştinătorul poporului român, el fiind numit cel dintâi chemat, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat (Ioan 1, 35-51).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în 1997 Sfântul a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al preşedintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.