Sf. Ier. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
Sfântul Andrei s-a născut în 660 în Damasc. De la o vârstă fragedă a fost făcut diacon de către Patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod. După o vreme a fost ales Episcop în Creta. El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu. Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare care se citeşte în Postul Paştilor. Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie şi jertfelnică de dăruire. Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat (sec. VI), care a vieţuit făcând multe fapte bune şi primind străinii.