50.000 de firme vor da faliment până în martie 2010

Data: 07 Noiembrie 2009

Aproximativ 50.000 de firme vor da faliment până la jumătatea lunii martie anul viitor, iar numărul de şomeri va creşte cu circa 100.000 în următoarele două luni, au declarat, joi, reprezentanţii UGIR-1903. „40.000-50.000 de firme vor da faliment până în luna martie, atunci România va cunoaşte criza. Culmea acesteia o vom atinge la jumătatea lunii martie, începutul lunii aprilie“, a declarat vicepreşedintele UGIR-1903, Mihai Păsculescu. De asemenea, preşedintele patronatului, Ioan Cezar Corâci, a precizat că România se poate aştepta la încă 100.000 de şomeri în următoarele două luni.