50 de ani de la absolvirea studiilor teologice

Un articol de: Marius Nedelcu - 24 Septembrie 2013

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc ieri, 24 septembrie, revederea preoţilor şi teologilor din promoţia 1959-1963, care au sărbătorit 50 de ani de la încheierea studiilor universitare de licenţă. Împreună cu absolvenţii de altădată, majoritatea dintre ei fiind astăzi preoţi cu zeci de ani de slujire, s-au aflat Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, colegi de facultate, prieteni, precum şi familiile acestora.

Întâlnirea membrilor promoţiei 1959-1963 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a început în Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon“-Nou, paraclis patriarhal, din Bucureşti. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a săvârşit slujba Te Deum-ului, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte preoţii prezenţi la această aniversare. După rugăciunea de mulţumire, s-a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru profesorii şi îndrumătorii acestei promoţii care au trecut la Domnul, precum şi pentru colegii care au murit în decursul anilor. La final, Preasfinţitul Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a transmis un cuvânt de binecuvântare şi felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a arătat că astfel de aniversări sunt benefice pentru că reîmprospătează amintiri şi sentimente trăite în timpul facultăţii. „Toate aceste aniversări pe care le trăim de la absolvirea seminarului, a facultăţii, precum şi de la alte evenimente din viaţa noastră, sunt momente în care suntem chemaţi să ne aducem aminte de perioada în care cu inimă curată şi curăţenie sufletească integră, nestricată de lupta vieţii, am dorit să slujim pe Hristos şi Biserica Lui. De aceea, momentul aniversării unei cifre rotunde de la absolvirea studiilor ne copleşeşte cu amintirile din timpul seminarului şi al facultăţii, dar odată cu ele trebuie să trăim şi aceleaşi sentimente de curaj creştin, de îmbărbătare, de îndrăzneală pentru a lupta împotriva oricăror greutăţi de a îndeplini misiunea la care ne-am angajat, de a fi preoţi ai lui Hristos şi slujitori ai Evangheliei Sale în lumea aceasta“, a spus Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul.

După momentul din Catedrala „Sfântul Spiridon“-Nou, preoţii au participat la un curs festiv în Amfiteatrul „Preot Dumitru Stăniloae“ de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. „Membrii promoţiei 1959-1963 a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti de altădată, astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din Bucureşti, au format o serie de excepţie pentru că majoritatea dintre ei au avut răspunderi importante în Biserică. Toţi cei care au urmat şcolile de teologie în vremea respectivă au fost foarte bine pregătiţi şi pentru că aveau conştiinţa că toţi ochii erau asupra lor şi trebuia să aibă conduită şi pregătire exemplare“, a spus părintele Nicolae Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.